GENERAL

Biden anunță retragerea clauzei națiunii celei mai favorizate pentru Rusia

Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat, vineri, sancțiuni împotriva Rusiei, între care retragerea clauzei națiunii celei mai favorizate și împiedicarea posibilității ca Moscova să contracteze împrumuturi de la FMI și Banca Mondială, scrie G4Media.

Biden a spus că vor fi interzise importurile de caviar, vodcă, diamante din Rusia, precum și exportul de produse de lux către Rusia.

„Vom fi siguri că Ucraina are armament să se apere, vom trimite medicamente, alimente, vom primi cu brațele deschise refugiații ucraineni”, a mai spus președintele SUA.

Joe Biden a dat asigurări că fiecare centimetru din teritoriul NATO va fi apărat și a precizat că Alianța nu vrea să se lupte cu Rusia în Ucraina, pentru că ar însemna declanșarea celui de-al treilea război mondial.

„Dar acțiunea lui Putin în Ucraina nu va fi o victorie”, a dat asigurări Biden.

Cele mai relevante declarații:

Am vorbit cu președintele Zelesnki.

Putin își continuă asaltul nemilos, SUA și aliații continuă să lucreze pentru a pune presiune pe Putin. Împreună luăm măsuri.

Vom acționa pentru a retrage Rusiei clauza națiunii celei mai favorazite. Va fi mai greu să facă afaceri cu SUA. Vom face împreună cu alte țări.

Aceste sancțiuni sunt importante.

Apărarea democrației în Ucraina, respingerea agresiunii Rusiei sunt nenegociabile.

Vreau să semnez o lege care să revoce acel statut Rusiei.

Altă măsură: interzicerea unor importuri din Rusia – caviar, vodcă, diamante.

G7 va nega posibilitatea Rusiei de a împrumuta de la FMI și Banca Mondială.

Putin e agresorul și trebuie să plătească un preț.

G7 crește presiunea asupra miliardarilor corupți ruși. Vom captura bunurile obținute ilicit. Ei fură de la poporul rus și își ascund banii în țările noastre. Fac parte din cleptocrația de la Moscova, trebuie să suporte sancțiunile.

Nu vom mai exporta bunuri de lux spre Rusia și vom lua și alte măsuri. Nu sunt ultimele măsuri.

SUA și aliații acționăm la unison.

Rubla și-a pierdut jumătate din valoare, 200 de ruble acum la un dolar. Bursa de la Moscova e închisă de două săptămâni, pentru că dacă o deschid s-ar prăbuși. Corporațiile pleacă din Rusia și închidem în continuare corporațiile.

Vom fi siguri că Ucraina are armament să se apere, vom trimite medicamente, alimente, vom primi cu brațele deschise refugiații ucraineni.

Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO.

Nu vrem să ne luptă cu Rusia în Ucraina, ar fi al treilea război mondial, dar acțiunea lui Putin în Ucraina nu va fi o victorie.

Sursa:comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.