NOUTATIOPINII

Biserica este țapul ispășitor azi pentru toate neajunsurile societății după mentalitatea unoroa. Oare așa să fie ?

ATENTIE! AFIRMATIILE DE MAI JOS NU APARTIN PARINTELUI ENE ROMEO! ELE AU FOST CULESE DE PE FACEBOOK SI TRIMISE ADMINISTRATIEI NATIONALISTI.RO!

Medicii cei mai buni fug peste hotare și tu vii și-mi zici că nu sunt spitale suficiente ?

Statul nu ridică biserici… de unde lipsa finanțării construirii de spitale și ce legătură are cu numărul de biserici construite din donații și sponsorizări ?

Incompetența unui stat corupt care este certat cu tot ceea ce înseamnă MORALITATE, ONESTITATE, este o problemă a Bisericii ?… Nu. Este o realitate tristă susținută de toți cei care lovind în Biserică au impresia că dețin sursa răului din lume.

Altă mediocritate prezentă peste tot: Unde a fost biserica când acei tineri ardeau ?… Păi oare unde a fost ? Acolo unde te îndeamnă să fii, în nici un caz în cluburi…

Biserica nu-i detectiv particular, nici firma de pază și ordine și nici dispecerat de urgențe sau calamități de orice fel. Pentru acestea sunt instituții speciale. De unde atâta confuzie ?

Cu toate acestea, după ce primește pălmi de peste tot în mod nejustificat, Biserica vine și se roagă și-i pomenește pe acei tineri, ceea ce tu cel care arunci cu noroi în ea habar nu ai, și nu-ți cere ție nici un leuț și nu te pune pe tine la nici un efort financiar sau material pentru asta.

Cine încă mai confundă atribuțiile statului cu atribuțiile bisericii dă dovadă de minte slabă, superficialitate, și rea voință.

Au ars niște oameni de vii ca să iasă toată mizeria și jigodia din oameni la iveală.

Au ars niște tineri de vii din cauza corupției și lăcomiei, ca să iasă bendeci negri la suflet și la față și la ochi și la urechi, să iasă să numere bisericile. Cât de scârbos, cât de imbecil, cât de infect, cât de bolnav, cât putrefact, să vezi vedetele astea care fac demo-uri la mașini de lux, emisiuni cu vedete de fițe din bamboos, ca fix în ziua morții a 27 de tineri, ei să iasă la halit de likuri ca niște necrofagi, ca niște mâncători de carne arsă, caldă încă, ca niște hiene turbate, ca niște analfabeți bețivi, gogomani de circ, bufoni drogați și mirosind a pișat de câine. Cât le pasă lor mamele celor 30 de tineri se vor ruga de acum până la moarte în bisericile astea pe care le administrează cearceaful alb? Există cam 1000 de capele prin spitale și instituții publice. De asta sunt aproape 10.000 de biserici ortodoxe în România. Și toate au preot care stau în fiecare zi lângă bolnavi de cancer și copii cu picioare amputate. În fiecare zi, nu doar în Vinerea Neagră gând s-a găsit facebookistul să o ia pe ulei. Asta trebuia fix Vineri la ora 3 noaptea, un preot lângă un tânăr căruia îi curgea carne din plămâni.

Să lucrezi la Antena 1, unul din posturile responsabile de genocidul moral din România, şi să te legi de ce face şi nu face patriarhul Daniel, este echivalent cu a fi prostituată într-un bordel portuar şi a fi revoltată de rata ridicată a infidelităţilor conjugale…. Mă gândesc, desigur, la declaraţia mult share-uită pe internet a Mirelei Voicu.

Sursa informatii: Pr. Ene Romeo

Articol realizat de Marius Tranca

VEZI SI: Să-ţi fie MARE RUSINE… „domnule” Gabriel Oprea! Nu cu zeci de morţi ştergi urma unei alte morţi!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

26 de comentarii la „Biserica este țapul ispășitor azi pentru toate neajunsurile societății după mentalitatea unoroa. Oare așa să fie ?

  • Nu știu câți dintre voi or sa citească mesajul asta și mai ales nu știu câți or sa fie de acord cu ceea ce o sa scriu!!!!… Am văzut si vad tot mai des cum sunteți indoctrinați împotriva Biserici nostre Ortodoxe!!!Am văzut cum de fiecare data când se întâmpla o nenorocire este făcuta o paralela intre numărul bisericilor in comparație cu spitalele!!!Am văzut ca manipularea in masa își are efectul si am văzut cu părere de rău cum foarte multi dintre voi va pierdeți gândirea logica !!!! In primul rând când , vorbesc cu cei angajați, când semnați statul de plata acolo nu scrie despre nici o cotizația către Biserica , in schimb cotizația către sănătate toti o plătim!!!!DE CE NU AVEM SPITALELE DOTATE SI DAM VINA PE NUMĂRU BISERICILOR????????????In al doilea rând câți dintre voi v-ați pus întrebarea de ce multe dintre spitale au nume de Sfinți?…Răspunsul : Pentru ca acele spitale au fost cândva spitale înființate de către sau cu ajutorul BISERICA ORTODOXA ROMANA!!!! ….Cei ce au furat aceasta Tara si au distruso au ajuns azi sa isi bată joc de originea noastră ca popor si de credința noastră si vor sa ne întoarcă pe unii împotriva celorlalți sa fim prea ocupați sa vedem cum ei umbla cu cioara vopsita!!!!EI SUNT TRĂDĂTORII DE NEAM SI ȚARA!!!! Nu neg faptul ca si printre preoți exista astfel de trădători , ba chiar confirm faptul ca sunt din ce in ce mai multi , dar asta nu ar trebui sa ne îndepărteze de credința neamului nostru in care înaintași nostrii au format granițele acestei tari!!! Asa ca dragii mei prieteni cei ce si-au pierdut credința si nu mai cred in cele Sfinte aduceți-va aminte a avem un imn național care a fost scris acum 167 de ani si a căror versuri spune asa :
    " Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
    Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
    Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
    Decât să fim sclavi iarăşi în vechïul nost' pământ!"

    Răspunde
    • Pe statele de plata nu scrie de cotizația către biserica pentru ca aia se plătește direct la ușa apartamentului.Multi judeca astfel pentru ca oamenii bisericii noastre se așteaptă a fi invitați,pentru ca oameni ai bisericii pot spune despre acei sărmani ,ca nu au fost botezați,ca religia noastră tine de muzica pe care fiecare o asculta…si atunci…când un om al bisericii judeca atât de întunecat,urat ,noi ceilalți cum sa gândim?!?!Credinta in Dumnezeu ne ajusta in fiecare moment al vieții noastre.Credinta in Dumnezeu nu se aude pe ritmuri de muzica.Credinta fiecăruia in Dumnezeu e in suflet,e ceea ce sufletul nostru Dăruiește!

      Răspunde
    • Are u fucking kidding us??!!!
      Nimeni nu numara bisericile in ideea ca "oare nu trebuia sa fie si un popa sa ii tina de mana cand lor le curgea carnea de pe ei?"… cred ca toti cei care numara bisericile se gandesc "uite unde s-au dus banii nostrii publici! uite de ce nu avem spitale/doctori care sa intervina in astfel de cazuri!".
      PS: gasesc de prost gust sa pui macheta unei biserici intre sutele de candele depuse de oameni pe aleea aia blestemata… o vad ca pe o reclama prost mascata… gen "biserica e alaturi de voi… si se roaga…" (de parca cand esti mutilat de arsuri ai nevoie de rugaciuni de la oameni cu vesminte de 12.000 de euro, nu de spitale dotate sau de doctori competenti). Mai ramanea sa apara si sigla/steagul vre-unui partid pe acolo (presupun ca aia au avut o farama mai mult bun simt decat sutanele)…
      Nici nu stiu cum ai tupeul sa vorbesti de manipulare in masa… cand catre BOR se fac "donatii" in scopuri politice deoarece BOR-ul poate influenta votul sau altfel spus BOR-ul MANIPULEAZA IN MASA partea needucata a soc noastre… pt ca numai cineva needucat poate sa se teama de ceva pe care nu-l cunoaste (aici ma refer la biblie)

      Răspunde
    • domnule gabriel cum ti s„ar parea evolutia romaniei daca in locul miilor de biserici ar fi fost spitale și scoli.
      eu unu as darama toate bisericile. cine crede in dumnezeu îi are credința în suflet. nu are nevoie să pupe sutana popii. sunteți niște șacali care profită de prostia lumii. asta de când v„ați înființat cu anarhia voastră. impunere forțată cu milioane de crime de„a lungul istoriei până când a„ți prostit lumea în masă. sunteți o boală pe pământul ăsta. un rău în nici un caz un bine așa cum vă prefaceți ca niște curve cu bărbile în fustele alea

      Răspunde
    • Gabriel sunt niste sarlatani care plimba barfele din comunitate de colo colo in interes personal, cum toata lumea raspunde pentru ceea ce face …. numai barvitorii astia profita !!!!!! cat pot de profesia lor. Este jignitor pentru societate si mai mult se si lauda ca nu le poti face nimic, tocmai ca INCA nu exista o forma de sactionare si indreptare a acestui tip de comportament deviant

      Răspunde
  • Dumnezeu este PRETUTINDENI ! Ceea ce nu se intelege, de cei care au creierul spalat, este faptul ca cei care sunt impotriva BISERICILOR NU sunt impotriva lui DUMNEZEU! Eu cred cu tarie in Dumnezeu, in puterea Lui, insa nu cred si nu pot accepta opolenta de care dau dovada unii "preafericiti". Da, numarul de biserici este mare, pentru ca numarul lor este direct proportional cu cei care FURA! Nu zic ca nu sunt preotii cu frica de Dumnezeu si care au inclinatie divina. Exista, dar ii numeri pe degete. La fiecare slujba la care am fost ( la una din bisericile din cartierul unde am crescut ) , la sfarsitul acesteia preotul mai tine o prelegere de cati banii trebuie sa dam pentru terminarea biserii. Daca banul este "ochiul dracului",atunci de ce se mentioneaza in biserici ? Daca toate au fost construite din DONAREA enoriasilor, de ce nu doneaza si ei o nunta sau o inmormantare sau o sfintire a casei ? Pentru ca mai nou , am auzit ,faboloasa expresie "cu cat dai mai multi bani cu atat problemele tale se vor rezolva mai repede, iar Dumnezeu te va asculta mai mult". si asta spuna din gura unui PREOT ! Statul fura foarte mult, insa biserica o face si mai mult. Lasa-ma pe mine sa decid cat si daca vreau sa donez bani bisericii. Nu imi baga tu mana in buzunar, preot fiind !

    Răspunde
    • Bravo! De câte ori mergeam la vreo biserica sau mănăstire din țară căutând acea liniște, luminare a sufletului… de fapt reveneam cu amărăciune și indignare la câtă opulență (cu sens de bogăție, îndestulare nicidecum generozitate) vedeam în curțile mănăstirilor cu gazon tuns cu mii de flori sezoniere aranjate cu multă migală și dea lungul trotuarelor și pe balustradele balcoanelor interioarele nu doar pictate, de multe ori sunt îmbrăcate în aur … putem descrie până mâine, dar nu asta ne dorim, trist este faptul că vezi atâta lume amarnic de săracă în jur în afara zidurilor lăcașurilor sfinte. Amar e faptul ca nu văd vreo casă de copii sau azil de bătrâni arondat mănăstirilor, știți deja la ce mă refer nici nu e cazul să descriu. Da, există preoți care își merită straiele preoțești și tot respectul nostru care chiar se implică în diverse acțiuni caritabile, voluntare sau de conștientizare, etc dar aceștia pot fi numărați pe degete.

      Răspunde
      • Daca nu ar mai avea manastirile flori la balcoane asezate cu multa migala si gazon tuns ,sunt sigura ca nu te-ai mai duce acolo ,ce-ai vrea sa arate ca intr-o cocina de porci sau cum arata strazile printre blocuri ,murdare si pline de maidanezi ?Oamenii care traiesc acolo asta fac toata ziua ,muncesc si se roaga si pentru noi pacatosii .Acum dupa tragedia intamplata ,va gasiti toate lichelele sa aruncati cu noroi in casa lui Dumnezeu si in slujitorii ei ca parca biserica si preotii sunt cei mai vinovati de coruptia si neajunsurile din Romania ,nu dati vina pe cei care conduc tara si au furato.Vor veni zile grele asupra noastra pentru suntem rai si ne mancam intre noi, il hulim pe DUMNEZEU SI IL SUPARAM LA TOT PASUL .

        Răspunde
  • Nu se opresc cotizatii pentru biserica, pentru ca nu e nevoie. Biserica primeste donatii de la crestini, primeste ajutoare de la statutul roman, si e scutita si de taxe. Atat mai trebuia sa opreasca si pe fluturas. Vezi sa nu te auda preafericitul, ca cine stie ce idee ii mai dai.

    Răspunde
  • Nu stiu care dintre noi are creierul mai spalat. Credinta in Dumnezeu nu insemna Biserica Ortadoxa Romana, S-clase pentru Preafericitul Daniel, sau catedrale de 500 mil euro.

    Răspunde
    • Clar cei care sunt limitati la o idee vehiculata de altii.
      Cauta pe net, ai zici de site-uri cu biserici care adapostesc sute ori mii de batrani, orfani, ajuta la care pe sinistrati, zeci de mii de euro dati spitalelor pt aparatura chiar in august, desi, astea statul trebuia sa le faca, nu biserica, ea fiind pt suflet, spirit, cale, nu partea materiala. Nu lor le platesc luna de luna o viata bani multi pt sanatate, nu la ei se duc, iar cand ajung la spital trebuie sa dau spaga, cumpar medicamente..ca guvernul a papat banii!
      Nu mai fi limitata si comportament de oaie dupa turma fara sa gandesca, vezi ca vinovat este guvernul..ala care ti-a desfiintat 70 de biserici, sau, nici asta nu stiati pt ca aveti doar rautate si gol in cap?

      Răspunde
  • gabriel=idiot

    Statul da bani bisericii, din contributiile cetatenilor, ale tale, etc (in cazut in care nu esti una dintre acele persoane cu ajutor social, de lene sa muncesti, ca prea te ataci)

    Răspunde
    • nu stiti decat sa va jigniti, sa va atacati unii pe altii…tipic roman..pacat ca nu vezi unde e buba

      Răspunde
  • 1.Catedrala Neamului Prost a halit deja o gramada de bani de la buget.
    2.Popii fac coada la primarii sa li se dea fonduri(promitand voturi)
    3.Sa inteleg ca prietenul vostru imaginar(d-zeu)nu a fost de garda in seara de vineri?Daca e asa de puternic,de bun si de nemaipomenit ,cum de a permis? Nu putea sa evite dezastrul?Atunci e neputincios.Putea dar nu a vrut,atunci e principalul vinovat.

    Răspunde
    • Gusti,tu ce prafuri I-ei baiatule??? Pai Dumnezeu e vinovat de nebunia omului,el ti-a dat minte sa intelegi ca daca ti mana pe cuptor te arzi,ori daca tu vrei sa probezi e Dumnezeu de vina ca te-ai ars? Daca oamenii de buna voie au mers la acel concert "Hard Rock" UNDE DE FAPT NU SE CANTA ci se TIPA ! Ei bine poate acum pricepe cineva ca OCULTISMUL in sine este bazat pe Jertfe omenesti,iar prostii nestiutori sau incapatanati nu cred pana ce nu ard! Daca erau la Teatru sau la Biserica nu se intampla asa ceva! Dar NEBUNIA omului rautacios la culme il face pe Dumnezeu de toate vinovat dar nu pe el,sau in cel mai rau caz pe DRACU!!!

      Răspunde
  • Nu e nimeni impotriva bisericii, ci doar a oamenilor care o conduc, care nu arata compasiune in astfel de momente ci judeca, judeca o categorie de oameni, pe care nu o inteleg pentru ca nu sunt capabili, in muzica rock nu s-a cantat impotriva lui Dumnezeu, si sunt melodii cu mesaje puternice despre iubire, pace si lupta,lupta impotriva sistemului, nu impotriva persoanelor, sa nu poti fi intelegator fata de o parte a oamenilor este grav, Dumnezeu niciodata nu ne invata sa ascultam un gen de muzica sau altul, pentru EL suntem toti egali, suntem copiii lui, dar nu cred ca Dumnezeu a spus sa poleim catedrale si haine, ne invata sa fim modesti, toleranti si aratam compasiune semenilor nostri, ceea ce nu s-a vazut din partea BOR., din pacate, nu trebuiau judecati oamenii aceia,care au murit, nu are nimeni dreptul asta.

    Răspunde
  • nu sunt si nu voi fi împotriva bisericii sunt crestin ortodox,dar am trecut prin foarte multe neplaceri a vietii si de acolo evident nu trbuie sa lipseasca un preot,platesc taxa bisericii,de ce cînd mi-a murit sotia preotul statea cu mana întinsa,la inmormântari, pomeni ,botezuri,cununii,de ce trebuie sa platesc?,preotii nu au salariu? pentru ce e platit preotul de stat?: sa-si faca datoria,nu? eu sunt angajat si am o fisa a postului, vreau sa vad afisat pe biserici pe un panou fisa postului a preotilor, sa stim ce trebuie sa faca un preot,nu ca nu stiu dar sunt multi care nu stiu.

    Răspunde
  • Eu ma mir ca nu va este rusine sa ridicati capul din pamant!! Cine spune ca biserica este ,,tap ispasitor" pentru nenorocirea din Bucuresti?! Oamenii doar spun ,,Halal credinta si compasiune din partea bisericii!" Asa ca nu mai victimizati atat ca nu este cazul! Nu mai incercati sa starniti mila ca nu este cazul! Si lasa-ti voi parlamentul, ca ei raspund in dreptul lor! Domnule preot, eu ma mir ca ai tupeul sa scrii negru pe alb ca biserica nu cere bani pentru serviciile facute enoriasilor!

    Răspunde
  • Prima greșeală din articol . Cand Vorbești de biserica adugi o poza cu o persoana însemnată un preot valoros (parintele Galeriu, parintele Boca etc) cei care au merite sau jerfit pentru credință si nu persoane neînsemnate care isca putina Polemica sa câștige imagine pentru sine. Astfel de fapte pot fi catalogate ca escrocheri asa cu călugăr fals cere Bani de la oameni in numele bisericii.

    Răspunde
  • AUTORUL ARTICOLULUI NU ȘTIE CĂ PLURALUL CUVÂNTULUI „PALMĂ” ESTE „PALME”.? ATUNCI SĂ MAI PUNĂ MÂNA PE CARTE ȘI SĂ LASE LA O PARTE MORALA. EVENTUAL AR FI BINE SĂ-ȘI TRAGĂ NIȘTE „PĂLMI” PESTE GURĂ, PENTRU CĂ GURA PĂCĂTOSULUI, ADEVĂR GRĂIEȘTE.

    Răspunde
  • Cine este saracul asta din poza, la cum arată sa i facem o donatie in special mancare. Du te acasă Il face pe Dumnezeu de ras

    Răspunde
  • „Frumoase” apelative a găsit popa pentru cei care nu „cred” în el și biserică. Ca un „adevărat înțelept”, „părinte” al nostru, toate le-ai spus cu patos, fără „dușmănie” față de seamănul său… Dumnezeu e unic, nu are nevoie de interpuși,nu are nevoie ca cineva să cumpere credința de la popi pentru EL. Asta nu înțeleg „creștinii” și „evlavioșii” popi. Nesimțirea, caracterul și nesațul lor a îndepărtat lumea de ei și biserică. Nu în ultimul rând, faptul că lumea se deșteaptă, că vor ei sau nu. Nu mai sunt ei sigurii care citesc, vin generațiile viitoare, chit că s-au băgat în școli cu forța. Dumnezeu să aibă grijă de fiecare, după cum crede de cuviință. Eu spun așa: dacă ne-a făcut după chipul și asemănarea SA, nu ne-a făcut proști așa cum vor popii să fim de veacuri. Manipulatori ai maselor, apropiați tot timpul de frâiele puterii, credința voastră este în bani, nu în Dumnezeu, nici măcar nu vă apropiați de a fi umani sau smeriți. Din contră, voi sunteți vehemenți împotriva celor care nu vă dă girul faptelor voastre mârșave și perverse, voi propovăduiți ura, incultura și opulența. Cât despre jigodii și cei care „miroasă a pișat de câine”, să știi popă, că ei sunt cu mult mai afectați de ce se întâmplă, cu ajutorul vostru, cu oamenii din toată lumea. Ați ținut destul hamul pe oameni care v-au crezut, fără să întrebe de ce. îi recomand popei o poezie al marelui Mihai Eminescu: „Împărat și proletar”, poate așa înțelege mai bine ce vreau să spun. Mai sunt și altele, dar este de ajuns deocamdată, are temă pentru acasă. Nu îl va ajuta, dar măcar să mai citească ceva, nu-i strică. Ce ne-ați mai pune pe „rug”, ce ne-ați mai da cucută, ce v-ați dori să fie toată lumea proastă și să implore iertarea voastră… a unor îmbuibați ai societății, a unor autointitulați sfinți. Nu v-ați învățat lecțiile istorice, mereu ați revenit datorită unor vânzători de himere, ca și voi, care v-au dorit aproape pentru a pune jugul pe oameni. Dar, așa cum spuneam, ziua nu-i departe când din droaie se vor trezi accidental… Și deja sunt mulți, popă!

    Răspunde
  • Uaaaaaaaaaaaaaaaa pentru acesti oameni preoti fara de dumnezeu. Sa fac meditati in alte religii poate scapa de prostie s dei parea de sine ca folosesc societatii

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.