Bisnitarii fac legea in pietele din Timisoara. Producatorii nu mai au loc nici sa respire
Toţi vânzătorii din pieţe sunt, oficial, producători. Numai că, dacă i-am lua la bani mărunţi, am constata că mulţi nici măcar nu ştiu unde le este pământul trecut în certificat. Alţii l-au dat bine-mersi în arendă, dar folosesc cu succes ţâdula pentru a-şi desface marfa.
O grămadă de “producători” au un petec de grădină, dar scot la vânzare cantităţi imense, cât de pe o moşie. Cel mai adecvat termen ce cuprinde toate categoriile enumerate, de care gem pur şi simplu pieţele, este cel de bişniţar. Producătorul real, în schimb, cu greu mai găseşte un colţişor de piaţă în care să-şi poată valorifica marfa.
Unul dintre oamenii păţiţi este Benon Borţiş, din Topolovăţu Mare. De 15 ani s-a mutat din Timişoara la ţară şi se ocupă temeinic de munca grădinii, având pământ atât în localitatea de reşedinţă, cât şi în Remetea Mare. De la an la an, după cum ne mărturiseşte omul, şicanele pe care le întâmpină în Piaţa Doina, unde îşi vinde produsele, sunt tot mai mari.
“La un moment dat ni s-a permis să ne expunem marfa pe jos. Am plătit taxă normală, ca pentru mese. Uneori am primit chitanţă, alteori nu. Dar, pentru că eu aveam preţuri mai reduse decât ceilalţi comercianţi, care erau bişniţari, m-au reclamat, iar poliţiştii mi-au dat amendă. Odată, când am fost amendat, am aflat de la un alt vânzător, care a fost poliţist, că au venit special pentru mine, pentru că i-am supărat pe bişniţari”, afirmă Benon Borţiş.
El susţine că este ultimul producător real care mai vinde în Piaţa Doina. Dincolo de şicanele pe care le suportă de la şmecherii care se dau producători, dar de fapt revând marfă achiziţionată en-gros – l-au ameninţat, de pildă, că-i pun motorină în butoaiele cu varză murată – el acuză de abuzuri şi administraţia Pieţei Doina.
“Ultima dată când am reuşit să închiriez o masă a fost în decembrie. Acum, în piaţă există o masă liberă, dar la care nu am acces, şeful pieţei motivând că e ocupată. Am vorbit şi cu directorul SC Pieţe, Victor Ştefan, dar problema nu s-a rezolvat. Ar fi foarte bine ca în fiecare piaţă să fie afişate toate persoanele care au închiriat mese, ca să nu se mai poată face abuzuri”, spune producătorul.
L-am contactat, pentru a obţine un punct de vedere vizavi de problemele semnalate de Benon Borţiş, pe Victor Ştefan, directorul general al SC Pieţe SA Timişoara. Cunoştea, într-adevăr, nemulţumirile producătorului, iar după ce l-a contactat pe administratorul pieţei agro-alimentare Doina, ne-a relatat că “el doreşte doar o anumită masă, situată pe colţ, ca să-şi pună butoiul cu varză. Nu vrea să accepte un alt loc, dar masa pe care o solicită este închiriată de o doamnă care nu a putut veni de câteva zile, pentru că, din câte mi-a spus şeful pieţei, ar fi suferit un accident rutier. Nu se pune problema să nu fie primit în piaţă, dar dacă masa pe care o doreşte este ocupată de altcineva, nu avem ce face”.
“Nu mai avem loc de acești bișnițari”
O stârpire a mafiei pieţelor ar trebui începută de la nivelul primăriilor, multe dintre ele eliberând la liber certificatele de producător, generând astfel o adevărată maree de bişniţari, care a inundat pieţele. Dar problema depăşeşte perimetrul pieţelor agro-alimentare, ajungând să afecteze foarte serios buzunarele tuturor cumpărătorilor. Cât de serios? Benon Borţiş ne ilustrează prin propriul exemplu.
“Eu vreau să vând repede, pentru că am foarte mult de lucru în grădină. În cea mai mare parte a timpului muncesc împreună cu soţia, iar în anumite perioade angajăm zilieri. Nu am timp să stau prea mult prin piaţă. De exemplu, am vândut ceapă cu preţul de doi lei pentru trei legături. Alţii vând cu un leu şi cincizeci de bani legătura. Varza murată o dau cu trei lei kilogramul, iar în piaţă se vinde cu cinci lei. Normal că îi deranjez pe bişniţari, pentru că le stric socotelile. Noi, producătorii, care muncim de dimineaţa până seara târziu, nu mai avem loc de acești bișnițari care au acaparat aproape complet piețele”, susține producătorul din Topolovățu Mare, care a ajuns la capătul răbdărilor.
Are 46 de ani şi susţine că “dacă aş fi din nou tânăr, de 20 – 25 de ani, o clipă n-aş mai sta în ţara asta. Dacă vrei să trăieşti cinstit, din muncă, în România nu ai nici o şansă”.
Problema producătorilor locali, în atenția consilierilor
Consilierii locali timișoreni au luat în discuție, la ședința în plen de marţi, tocmai problema absenței locurilor special amenajate pentru producătorii locali, cu toate că în urmă cu trei ani s-a votat o hotărâre în acest sens.
„Amenajarea în piețe a unor spații destinate exclusiv producătorilor agricoli s-a votat în mandatul trecut. Până acum, în nici una din piețe nu există aceste spații, deși ar fi fost benefic pentru fermieri și pentru timișoreni, care ar fi avut acces la legume proaspete de proveniență locală”, a spus consilierul Constantin Sandu.
Cu toate că aleșii au recunoscut că nu sunt mulțumiți de modul în care arată piețele și de practicile din acestea, societății Piețe SA i s-a prelungit, ieri, contractul de concesiune până în anul 2021. Speranțele pentru producători ar putea fi amânate tot până atunci. De Tudor Mihai Lengher – Renasterea Banateana
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Asa e si in Bucuresti si cred ca in toate orasele patriei!
Nu pot sa cred ca ursareasa aia cu gura mare si cu fuste multe (crete), alaturi de uratul ala (negru de fum) sunt producatori!
Eu zic ca trebuiesc cautati la acte si la buzunare si sefii pietelor (pentru ca ei stiu cu cine s-au inhaitat), si cu militienii care-si iau obolul o data de la astia cu fuste crete si fata maslinie, a doua oara – de la tartorul pietii!
Timisoara este orasul in care am copilarit pana la 11 ani. De atunci m-am mutat in Canada si n-am mai fost in orasul meu iubit. Nu pot sa cred ce citesc si ce aud despre Timisoara. Clanul Campaci care detine 150 de proprietati si care face legea in oras impreuna cu celelalte haite de tigani; unde sunt timisorenii adevarati care-si apara orasul de lichelele astea? Mi se pare incredibil ca toti se lasa speriati de tiganii astia in propria tara cand de fapt noi Romanii ii depasim la numar 10 la 1. Este clar ca trebuie create reforme care sa sprijine Romanul!… nu interlopii, tiganii, smecherii sau politicienii. Eu cred ca daca s-ar crea o institutie care sa apere drepturile Romanului in propria tara (Romania) aceasta ar avea foarte mult succes in randul romanilor de toate varstele de la elevi la oameni muncitori pana la batrani.