NOUTATIOPINII

Bode, vezi că ți-a băgat DIICOT tehnica DIPI în DOS!

Ca oricare alt politruc care s-a perindat pe la conducerea scriptică a Ministerului de Interne, fostul sindicalist Lucian Bode nu avea cum să facă excepție de la ”ambiția” de a controla structurile informative din subordine. Și că deja a sfârșit și acesta, încă din mandatul fostului Cabinet, în ridicola situație ca ”pixul” de ministru să nu îi mai folosească la nimic este cu totul altă poveste.

Bode, asmuțit de Mihăilă împotriva DIPI
Una care începe din momentul în care comisarul șef Florin Marius Mihăilă și-a preluat atribuțiile de ministru de facto, șeful de cabinet băgându-i în cap naivului Bode că este ”documentat” de propriul serviciu secret. Iar obsesia deja bolnăvicioasă a lui Mihăilă că este monitorizat de DIPI chiar și în propriul birou avea să îl coste scump pe Lucian Bode. Cel care, cu ochii ”ca pe butelie” pe ”Doi ș’ un sfert”, a neglijat tehnica unei alte structuri… Astfel că, în timp ce de această dată cel puțin Direcția de Informații și Protecție Internă este chiar ea minuțios monitorizată de oamenii ministrului, Direcția de Operațiuni Speciale zburdă în voie… Cu tot cu tehnica performantă primită de la americani…

Războiul căștilor, ”dezghețat”…
Mai mult decât atât, profitând din plin de poziția strategică de a fi unica structură de legătură cu procurorii DIICOT, acoperiții DOS au început să facă și ”nefăcute”. Mai ceva ca în vremurile pe care le credeam deja apuse… Mai ales că s-au învățat să arunce ”pisica moartă” a executării filajului în anchete ”in rem” mai mult decât sensibile doar în curtea ”Doi ș’ un sfert”… Numai că, dacă tot au ajuns la acest nivel al ”jocului operativ”, poate că ”dosiștii” ar trebui să știe că orice filaj își are și contrafilajul lui… Iar dacă Bode a ”înghițit” legendarea filării sale de către DIPI mai ceva ca pe pălinca adusă de la Zalău, uite că alții au ajuns la ”beneficarul final” al mandatelor obținute pe siguranță națională. Și care, deși puse în cârca DIPI au fost totuși executate de DOS! Cu riscurile legale de rigoare, bineînțeles…

Iar aroganța deja ”obraznică” afișată de DOS față de ”colegii” de la DIPI poate ”dezgheța” în orice clipă ”războiul căștilor”… Unul care, ce este drept, s-a purtat dintotdeauna între structurile rivale de elită ale Ministerului de Interne. Dar care acum, când părea că toată ”lumea bună” a sistemului s-a suit în aceeași barcă, tocmai ce este pe cale de a fi reactivat… Pentru că, la acest nivel al sistemului, chiar că nimeni nu este atât de ”gușter” încât ”să muște” operațiunile acoperite ale celorlalte structuri. Mai ales că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, deja a fost șters praful de peste un mai vechi proiect de desființare a DOS!

DIICOT își face filajul cu DOS!
Cel care, la un moment dat, intrase chiar la mapa ministrului Radu Stroe… Și doar ”documentarea” unui șpriț comis de acesta la subsolul unei locații ”securizate” de pe Aviatorilor a făcut ca Stroe să nu mai semneze respectivul proiect. Unul care – doar pentru a se vedea că l-am citit! – menționăm că prevedea etapizări precum”reorganizarea” DOS, până la ”destructurarea” totală a structurii. Cea care ar fi trebuit ”ruptă” în două, o parte fiind alipită la DIPI iar cealaltă la DCCO. Plus ca din cadrele astfel puse la dispoziție să se asigure și pepiniera de de poliție judiciară pentru DIICOT. Acolo unde sporurile sunt deja unele din ”stratosferă”, față de beneficiile celorlalți polițiști judiciari. Însă cu siguranță DIICOT va sări și de această dată ca arsă în sprijinul DOS. Numai că, dacă tot i-au băgat lui Bode în DOS tehnica DIPI, procurorii DIICOT ar face bine să revină la cazurile de criminalitate organziată și terorism și să o lase mai moale cu ”siguranța națională” a ”cetățenilor” din sistem… Știu ei bine care…

Catalin Tache, Ziarul National

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.