BOLȘEVISM COVID-19: Los Angeles va taia curentul si apa cladirilor in care se considera ca s-au strans prea multi oameni
Proprietarii de clădiri și locuințe din Los Angeles care vor permite formarea de grupuri mari de oameni în acestea vor rămâne fără curent și apă.
Primarul Eric Garcetti a anunțat că a autorizat aceste măsuri, în timpul pandemiei. Vor putea fi pedepsite în acest fel atât gospodăriile, cât și companiile, transmite FOX News.
Potrivit lui Garcetti, aceasta este o modalitate de a închide definitiv aceste locuri, care de obicei sunt deținute de persoane care nu sunt la prima abatere în ceea ce privește măsurile de combatere a pandemiei.
Primarul a mai spus că autoritățile locale au dificultăți în a împiedica sau împrăștia adunările mari de oameni.
Măsuri dure împotriva celor care permit formarea de grupuri mari de oameni
Întrebat dacă o astfel de măsură este legală, Garcetti a răspuns: „Știm că putem face asta”. Accesul la apă și electricitate este considerat un drept fundamental în statele vestice.
Măsurile au fost anunțate după ce a crescut accelerat numărul de persoane bolnave de COVID-19. Miercuri, Los Angeles a raportat 4,825 de decese cauzate până acum de coronavirus. Peste 198.000 de persoane au contractat virusul în district.
Măsuri foarte dure au fost anunțate și în alte regiuni din SUA. Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a împuternicit autoritățile să ridice autorizațiile de funcționare ale firmelor care încalcă regulile instituite în timpul pandemiei. Numele acestora sunt făcute ulterior publice.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: