BOMBA de pe scena politica vine de la Victor Ponta. News alert!
Victor Ponta are putea să revină în politică, într-o alianță cu PSD, partid ce încearcă să strângă în jur mai multe formațiuni de stânga.
Victor Ponta și PSD ar putea să fie subiectul unei mișcări spectaculoase pe scena politică. După eșecul înregistrat la alegerile parlamentare, fostul premier a făcut un pas în spate. Dar, din câte se pare, el ar putea reveni pe scenă mai repede decât se anticipa. Și asta pentru că Partidul Social Democrat (PSD) încearcă să coaguleze mai multe formațiuni politice de stânga. Printre care s-ar număra și Pro România, partidul lui Victor Ponta. Anunțul a fost făcut chiar de Vasile Dâncu, considerat liderul de facto al partidului social-democrat.
„Vom avea chiar funcţii pentru aceşti oameni. În opoziţie îţi vin oameni serioşi”
„Ne va creşte şi procentul nostru pe măsură ce vom integra tot mai mult zona de tineri, vom aduce oameni noi. Consiliul Naţional va avea oameni care nu sunt membri de partid: experţi din societatea civilă, simpatizanţi de stânga, deci vom avea chiar funcţii pentru aceşti oameni. În opoziţie îţi vin oameni serioşi, în opoziţie poţi doar să modernizezi în partid”. A anunțat Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, duminică, la Prima TV.
El a vorbit despre planurile pe care le are în viitorul politic. Este vorba despre construcția unui bloc în care să intre mai multe formațiuni politice din zona ideologică a social-democraților.
Planurile pe care le are Vasile Dîncu pentru PSD îl includ și pe fostul premier Victor Ponta?
„Cultivăm şi vom cultiva, cu siguranţă, o altă filosofie de stânga. Nu suntem noi singura stângă din România este o aroganţă prea mare să spui că tu eşti singurul de stânga, ăla-i singur de dreapta, ne lăudăm noi pe noi.
Vreau să construiesc un bloc şi vom construi, împreună cu celelalte partide, un bloc de stânga pentru următoarele alegeri. Ecologiştii peste tot vin în această zonă. Am avut şi vom avea apropieri de ecologişti, de verzi, de cei din zona noastră. Mai sunt partidele mai mici de stânga.” A mai declarat Vasile Dîncu.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: