BOMBA pe scena politica. Alianta care vrea sa o înlăture pe Clotilde Armand
Pro România se alătură demersurilor inițiate de PSD pentru înlăturarea primarului Clotilde Armand de la conducerea Primăriei Sector 1.
Victor Ponta, președintele Pro România a răspuns „prezent” la apelul lui Marcel Ciolacu și a anunțat că se alătură demersurilor inițiate de PSD. Într-o postare pe Facebook, Victor Ponta și-a justificat decizia spunând că situația de la Sectorul 1 nu poate rămâne așa, fără consecințe politice.
„Situația de la Sectorul 1 nu trebuie să rămână fără consecințe politice și juridice – indiferent cât de puternici sunt cei aflați «în spatele» Doamnei Clotilde Armand – și de sumele colosale care sunt în joc. Mi-am consultat colegii din Biroul Executiv al PRO România în privința propunerii făcută de președintele PSD Marcel Ciolacu – și nu a existat nicio îndoială că trebuie să ne alăturăm tuturor demersurilor legale și politice referitoare la Sectorul 1 din București”, a anunțat Victor Ponta pe Facebook.
Președintele Pro România a precizat că până în 2024, cei aflați la Putere vor mai face greșeli, dar este nevoie ca oamenii să vadă în opoziție o alternativă la actuala putere.
„Mai este mult timp până în 2024 (mult timp pentru că cei aflați la Putere vor face multe alte greșeli și lucruri rele) – dar mai este, de fapt, puțin timp până în 2024 (dacă vrem ca oamenii să aiba o alternativă serioasă la situația actuală, o speranță că lucrurile pot fi îndreptate așa cum a fost în 2012)!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.
Ponta se implică în strângerea de semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand
Președintele PRO România a răspuns afirmativ la inițiativa pe care Marcel Ciolacu a făcut-o către liderii celorlalte formațiuni politice, din Sectorul 1. Liderul PSD le-a cerut să ia atitudine și să acţioneze din juridic şi pentru strângerea de semnături pentru acțiunea de demitere a primarului Clotilde Armand.
Ciolacu i-a răspuns lui Dragnea, care a spus că „PSD e în buzunarele SRI”
PSD are nevoie de cel puțin 50.000 de semnături pentru a solicita organizarea unui referendum local în vederea demiterii lui Clotilde Armand. Marcel Ciolacu a precizat că până în prezent, din luna iulie când a fost demarată acțiunea, au fost strânse 20.000 de semnături.
„Doamna Clotilde Armand trebuie să fie de mult acasă. Ori să-ți dea demisia, ori să-și facă datoria procurorii. După ce Guvernul declanșează referendumul Clotilde Armand rămâne în funcție până se fac noi alegeri. Acțiunile cetățenești sunt de durată”, a spus Marcel Ciolacu.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: