Bomba pensiilor! Cum au fost minţiţi 5 milioane de români?
Veste cruntă pentru cinci milioane de români. Pensiile acestora nu vor mai creşte în 2021, dar nici în 2022. Un fost ministru lansează un atac dur la adresa Guvernului, în plină criză sanitară, dar şi economică.
Pensiile românilor nu vor creşte nici în 2022?
Veste cruntă pentru cinci milioane de români. Pensiile acestora nu vor creşte nici în 2022. O spune fostul ministru al Muncii, Marius Budăi. Deşi ne aflăm în plină criză sanitară, dar şi economică, social democratul susţine că veniturile românilor ar trebui să crească.
Budăi spune că Guvernul şi-a dat arama pe faţă prin faptul că „cresc pensiile, dar… în anul 2022 (nici atunci nu îi cred că le vor creşte), nu scad salariile, dar scad sporurile, adică scad veniturile oamenilor, nu mai zic nimic despre alocaţiile copiilor”.
Budăi vrea şi menţinerea sporurilor bugetarilor
Pe lângă creşterea pensiilor, Budăi vrea şi creşterea sporurilor bugetarilor. „Sărăcirea cetăţenilor români, planul «fantasticului» Cîţu Florin Vasilică! Am avertizat, încă din campania electorală, că vor tăia pensii, salarii şi alocaţii. Atunci au susţinut că PSD ar minţi!
Acum, după alegeri, şi-au dat arama pe faţă: cresc pensiile, dar… în anul 2022 (nici atunci nu îi cred că le vor creşte), nu scad salariile, dar scad sporurile, adică scad veniturile oamenilor, nu mai zic nimic despre alocaţiile copiilor.
Dispare gratuitatea transportului cu trenul pentru studenţi, dispar şi voucherele de vacanţă, care erau o gură de oxigen pentru HoReCa şi aşa mult încercată de criza sanitară şi economică.
Guvernarea PNL-USR PLUS-UDMR înseamnă pierderi pe toată linia, atât pentru copii, salariaţi şi pensionari, cât şi pentru investitorii locali!”, a scris social-democratul Marius Budăi pe o reţea de socializare.
Liderul PNL, Ludovic Orban a anunţat că pensiile vor creşte de la data de 1 ianuarie 2022. „La baza creşterii punctului de pensie stă formula care a existat în Legea 263 şi anume compensarea în proporţie de 100% a pierderii puterii de cumpărare, ca urmare a inflaţiei şi de asemenea creşterea puterii de cumpărare prin creşterea punctului de pensie cu 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie”, a adăugat preşedintele liberalilor.
Orban a mai spus că, în urma discuţiilor în şedinţa coaliţiei, a fost stabilit că nu vor mai fi emise noi vouchere de vacanţă deoarece există vouchere de vacanţă deja emise care sunt valabile şi în acest an.
El a mai spus că a existat o decizie cu privire la sporul de 30% pentru prefecturi care nu va mai fi plătit odată cu adoptarea legii bugetului de stat pentru 2021. Acesta a mai spus că obiectivul este ca deficitul să fie în jurul procentului de 7%.
„Am discutat şi anumite măsuri pentru restrângerea cheltuielilor, pentru că aici trebuie să fim foarte corecţi, atât Comisia Europeană, cât şi agenţiile de rating urmăresc nu numai atingerea ţintei de deficit pe care am negociat-o, ci urmăresc şi deficitul structural, adică evoluţia cheltuielilor pe termen lung. Ca atare, este clar că trebuie să realizăm şi o scădere a acestor cheltuieli prin care să arătăm sănătatea bugetară a economiei româneşti”, a afirmat luni Orban.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: