BOMBA ZILEI. Cine l-a turnat pe Tăriceanu. Dosarul a fost deschis la cererea acestei țări. Mita uriașă primită de acesta
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, este investigat de DNA pentru fapte de coprupție însă dosarul a fost deschis la solicitarea autorităților din această țară.
DNA a dat detalii într-un comunicat despre dosarul de corupţie care îl vizează pe Călin Popescu Tăriceanu. DNA arată că dosarul a fost deschis la solicitarea autorităţilor judiciare austriece şi vizează obţinerea de către şeful Senatului a 800.000 de dolari foloase necuvenite.
Procurorii desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obţinut contracte comerciale importante de la statul român.
Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cerea autorităţilor judiciare austriece.
Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanţii unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcţiei, astfel încât să se încheie mai multe acte adiţionale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.
În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl priveşte pe demnitar, actualmente senator, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Senatului. În acest sens, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide.
Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale şi pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să îşi formuleze apărările într-un cadru procesual legal.
În această etapă a procesului penal, toate persoanele vizate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: