Bombardamentele anglo-americane care au lovit Bucurestiul acum 70 de ani – FOTO + VIDEO

Data de 4 aprilie 1944 va ramane memorabila in istoria capitalei Romaniei si mai dainuie inca in memoria putinilor supravietuitori de azi. In acea zi, formatiuni compacte ale aviatiei anglo-americane au aparut pe cerul nostru senin, venite sa bombardeze orasul, sa improaste moarte si suferinta.

Exploziile au luat lumea prin surprindere. Cu o ora inainte, primaria si armata organizasera un exercitiu de aparare antiaeriana. Au sunat sirenele, lumea simulase adapostirea prin subsoluri, strazile ramasesera pustii, iar politia luase pozitie de veghe, pentru a simula prevenirea jafurilor.

Cand sirenele au anuntat sfarsitul exercitiului, multimea a iesit linistita din respectivele subsoluri, a inceput din nou sa misune pe strazile acelei superbe zi de primavara, dar, in mod bizar, sirenele au pornit sa sune din nou. Nimeni nu-si inchipuia ca era vorba de altceva decat de o noua simulare si nicidecum ca vesteau cruntul si adevaratul atac.

A inceput urgia. De la 4.000 metri inaltime cadeau suierand sinistru bombele, explodau la sol, distrugeau constructiile, rascoleau pamantul, imprastiau schijele, ucideau oamenii. Intr-o ora s-au inregistrat 3.000 de morti. Numarul ranitilor a ramas necunoscut, de ei nu s-a mai ocupat aproape nimeni.

Asistenta medicala era ca si inexistenta. Personalul medical plecase sa serveasca zona frontului sau spitalele militare organizate in anumite centre. N-avea cine sa-ti panseze o rana, farmaciile au inchis imediat obloanele, s-a intrerupt alimentarea cu apa si cu energie. Orasul era paralizat si neajutorat.

Cel mai lovit fusese cartierul Garii de Nord si intreg traseul liniei ferate, pana la Chitila si spre Bucurestii Noi. Cartierul de elita din Cotroceni fusese rascolit de bombe, altele cazusera razlet in intregul centru, ramas si el fara utilitati si aprovizionare ca si periferiile.

Dar bombardamentul din 4 aprilie 1944 n-a fost decat un semnal. S-a repetat aidoma dupa doua saptamani, tot la miezul zilei, iar mai tarziu din ce in ce mai des si, cel mai cumplit, in toiul noptii. Persistent, obsesiv, de 2-3 ori pe saptamana, din ce in ce mai intens.

Populatia civila se mutase in comunele din apropierea Capitalei, iar prin oras misunau ziua-n amiaza mare bandele de jefuitori, care atacau casele in ruina, mortii, ranitii. Bombardamentele isi facusera efectul, totul devenise insuportabil si era de asteptat sa se produca ceva. Nimeni nu stia ce astepta, dar nici nu mai putea indura.

Acel ceva s-a produs brusc la 23 august. Cei care n-au trait acele zile, nu-si pot da seama cu cat extaz primise lumea evenimentul, in care nici nu vedea altceva decat numai bagheta miraculoasa, capabila sa opreasca teroarea mortii si a suferintelor venite dusmanoase din cer, cu avioanele.

Nu stiam noi, cei de atunci ca jos, pe pamant, se pregateste sa vina alta teroare, tot cumplita, tot salbatica, dar prietena cu tancurile.