ECONOMIC

„Botniță” pentru ANAF! Ajutor nesperat pentru românii abuzați de Fisc

Operatorii economici care se simt nedreptăţiţi de dispoziţiile impuse de instituţiile de control ale statului, inclusiv ANAF, pot formula plângeri la instanţele judecătoreşti şi, până la soluţionarea cu decizie definitivă şi irevocabilă, respectivele dispoziţii se suspendă – prevede o propunere legislativă iniţiată de trei deputaţi ALDE.

Iniţiatorii propunerii legislative privind protecţia operatorilor economici împotriva abuzurilor instituţiilor statului sunt Ştefan-Alexandru Băişanu, Adrian Mocanu şi Daniel Olteanu.

„Această lege nu se referă la obligaţiile curente ale agenţilor economici, (…) ci la actele individuale emise de instituţiile statului cu atribuţii de supraveghere, autorizare şi control asupra activităţii operatorilor economici, urmare a controalelor efectuate în exercitarea acestor atribuţii. (…)

Este vorba, în esenţă, de aplicarea principiului potrivit căruia orice persoană are dreptul să conteste un act individual, nu doar la instituţia care l-a emis, ci şi la o instituţie superioară, respectiv la instanţele judecătoreşti, iar, până când această instituţie neutră va stabili care din părţi are dreptate, dispoziţiile obligatorii din actul individual, emise în mod unilateral de instituţia statului, să fie suspendate, astfel încât să nu fie afectată activitatea operatorului economic”, precizează iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului.

Reprezentanții ALDE susţin că, în prezent, compania care se consideră nedreptăţită are posibilitatea de a contesta actul de control tot la instituţia care a emis actul, iar în 99% dintre cazuri contestaţia este respinsă.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.