BREAKING. A fost dat afara imediat! DEMITERE de ULTIMA ORA
Marius Ghineţ, proprietar al unei firme de pompe funebre, pus de Ministerul Sănătății la conducerea Spitalului de Urgenţă din Piatra Neamţ, a fost demis. La conducerea spitalului a fost numit un doctor militar. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
„Am demis patronul de pompe funebre de la conducerea Spitalului Județean Neamț”, a scris joi Arsene pe Facebook.
„Vă anunț că l-am demis pe domnul care se ocupa de pompe funebre și am numit un om de o înaltă pregătire profesională și morală, în persoana doctorului militar Silviu Dan Verzea. Mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversăm, fără niciun sprijin de la Guvernul României, avem nevoie de profesioniști, care să aibă competența necesară și pregătirea medicală pentru a conduce Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Așadar, cel puțin la Neamț, nu accept compromisuri și bătaie de joc: fără frizerițe, chelneri și gropari la conducerea celui mai mare spital din județul nostru”, transmite președintele Consiliului Județean Neamț.
Potrivit acestuia, doctorul Verzea este unul dintre cei mai respectați medici chirurgi, cu titlul de doctor în științe medicale, a profesat la Spitalul Militar Central din București, „este tânăr și foarte determinat să își folosească toată experiența și priceperea în a depăși cu bine situația de criză generată de coronavirus”.
În Neamţ, numirea lui Marius Ghineţ la conducerea Spitalului de Urgenţă din oraş a stârnit un val de reacţii pe reţelele de socializare pentru că este patronul unei firme de pompe funebre din oraş, dar şi directorul unei firme care se ocupă de asfaltări în acelaşi oraş.
Un contestatar vehement a fost chiar Ionel Arsene.
„Sunt absolut şocat cum într-o situaţie de criză pandemică PNL Neamţ a numit un patron al unei firme de pompe funebre, manager la spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Dintotdeauna am avut bănuiala că liberalii nemţeni vor să îngroape sistemul de sănătate dar nu mă aşteptam să găsească chiar pe cineva cu experienţă în domeniu” , scria acesta pe Facebook.
La rândul său, Marius Ghineţ, spunea: „Pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic, deţin o societate de pompe funebre de vreo 15-20 de ani, când a fost înfiinţată această societate nu eram în politică, nu eram în administraţia publică, este o afacere de familie care va merge în continuare, nici nu cred că ar fi trebuit luată în calcul această treabă. Eu sunt economist de 11 ani, ca şi abilităţi mi-am manageriat propriile firme de 20 şi ceva de ani, am avut şi alte societăţi, niciuna nu a dat faliment. Firma de pompe funebre pe care o am nu are contract cu spitalul, este o firmă de pompe funebre cum sunt 11 în Piatra Neamţ”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: