JUSTITIE

BREAKING Sentinte grele în Dosarul Ferma Băneasa: Condamnari cu EXECUTARE pentru Remus Truică, Silberstein,Steinmetz si Prințul Paul

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat joi verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prințul Paul – trei ani și patru luni.

De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Completul de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost format din magistrații Florentina Dragomir (președinte), Ioana Ilie și Ionuț Matei.

Context. Decizia Curții de Apel Brașov

În iunie 2019, la fond, la Curtea de Apel (CA) Brașov, omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 4 ani de detenţie efectivă, iar Paul al României, la 3 ani cu suspendare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa şi a Pădurii Fundu Sacului din Snagov.

CA Brașov i-a achitat însă pe israelienii Benjamin Steinmetz, Tal Silberstein și Moshe Agavi. Și consultantul politic al fostului premier, Călin Popescu Tăriceanu, jurnalistul Dan Andronic, a fost achitat.

În schimb, Curtea de Apel Brașov a dispus confiscarea a 45 de hectare de teren şi a peste 12,5 milioane de euro de la omul de afaceri Remus Truică, Paul al României şi de la firma condusă de Truică, Reciplia SRL, în spatele căreia s-ar afla un holding controlat de miliardarul israelian, Beny Steinmetz, potrivit deciziei CA Braşov.

Judecătorii brașoveni au dispus confiscarea a peste 37 de hectare aflate în proprietatea companiei Reciplia şi a altor 8 hectare ajunse în proprietatea firmei Mercure Commerce International. Compania Reciplia a fost condamnată ca persoană juridică la o amendă penală de 200.000 de lei.

În plus, magistrații din Brașov au dispus confiscarea echivalentului în bani a 38 de hectare înstrăinate de Reciplia şi Remus Truică, în valoare de aproape 8,5 milioane de euro. De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea a 4 milioane de euro, bani aflaţi sub sechestru în conturile lui Paul al României.

Prejudiciul din dosar se ridică la peste 145 de milioane de euro, peste 135 de milioane de euro, reprezentând contravaloarea terenurilor fostei Ferme regale de la Băneasa şi aproape 10 milioane de euro, pădurea Fundu Sacului din Snagov.

Instanţa brașoveană a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra mai multor conturi, acţiuni şi imobile aflate în proprietatea unor inculpaţi pentru care s-a dispus achitarea, cum ar fi Dan Andronic.

Acesta avea sechestru pe mai multe conturi, imobile din Răcari (judeţul Dâmboviţa), jumătate de apartament din Sinaia şi pe acţiuni la companiile sale de consultanţă, D.A. Communication şi First Communication, şi la editura Evenimentul şi Capital.

CA Brașov a ridicat și sechestrul asupra unor terenuri deţinute de Remus Truică cu fosta lui soţie, Irina.

Despre ce e vorba în dosarul ferma Băneasa

Gruparea – despre care procurorii DNA Braşov susţin că ar fi condusă de miliardarul israelian Benjamin Steinmetz – ar fi pus mâna ilegal, împreună cu Remus Truică şi Paul al României, pe 28 de hectare de teren ale fostei Ferme Regale de la Băneasa şi pe 47 de hectare de pădure la Snagov.

„Începând cu luna noiembrie 2006, inculpaţii Truică Remus, Roşu Robert Mihăiţă (avocat la Ţuca Zbârcea şi asociaţii . n.r.), Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Al României Paul Philippe prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici. Inculpaţii Andronic Dan, Marcovici Marius Andrei, Moshe Agavi şi Mateescu Lucian au aderat ulterior la grupul infracţional: primii trei în anul 2007, ultimul în anul 2011”, arăta DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii susţin că fiul bastardului regelui Carol, Paul Lambrino sau Paul al României (şi-a trecut această titulatură în cartea de identitate), a revendicat ilegal averea bunicului său.

Ilegal întrucât nu avea recunoscută calitatea de moştenitor (abia în 2012 i-a fost recunoscută această calitate) şi a revendicat proprietăţi precum Ferma Regală de la Băneasa, ce aparţineau Domeniilor Coroanei. Aceste domenii nu erau în proprietatea Casei regale, ci erau proprietăţi ale Statului român, date în folosinţă Casei regale.

În 2006, Paul Al României şi-a vândut drepturile succesorale companiei Reciplia condusă de Truică şi controlată de holdingul lui Steinmetz. Gruparea ar fi reuşit apoi să dobândească terenurile prin corupţie şi protecţie la nivel înalt.

Ar fi încercat să pună mâna chiar pe castelul Peleş şi să ceară despăgubiri pentru domeniul regal de la Balcic

Mai mult, gruparea ar fi atentat la întreaga avere a Casei Regale. „Ulterior, ca urmare a contractului de cesiune, inculpatul Al României Paul Philipe a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a unor bunuri ce urmau a fi retrocedate, între care actele adiţionale la acesta din datele de 20.03.2007, (vizând respectiv 12 bunuri imobile, între care şi Palatul Peleş), 04.04.2007 (vizând bunurile imobile care compun domeniul regal Balcic), 04.10.2007 (vizând 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere precum şi clădiri în Sinaia şi Bucureşti), precum şi antecontracte de vânzare -cumpărare, înţelegeri”, arăta DNA.

Paul Lambrino s-a judecat cu Casa Regală a României pentru a fi recunoscut drept prinţ moştenitor şi pentru a dobândi o parte din averea Casei Regale. În februarie 2012, Instanţa Supremă a recunoscut sentinţa din 1955 a unei instanţe din Lisabona prin care tatăl lui Paul, Carol Mircea Grigore, era recunocut ca fiu al regelui Carol al II-lea.

ICCJ i-a recunoscut lui Paul Lambrino calitatea de nepot al regelui Carol al II-lea şi drepturile ce decurg de aici în ce priveşte averea regelui exilat (nu averea Casei regale). Potrivit Casei regale a României, decizia Înaltei Curţi din 2012 nu a creat niciun drept dinastic şi nici nu a stabilit apartenenţa lui Paul al României la Familia regală.

Cine sunt inculpaţii

Remus Truică – om de afaceri, fost director de cabinet al premierului Adrian Năstase

Paul al României – nepot bastrad al regelui Carol al II-lea

Robert Roşu – avocat la „Ţuca, Zbârcea şi asociaţii”

Benjamin Steinmetz – om de afaceri israelian. A fost considerat cel mai bogat evreu şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. A fost locul 178 mondial, cu o avere estimată la 7,4 miliarde de dolari. Este unul dintre investitorii proiectului minier de la Roşia Montana.

Steinmetz a fost vizat de o anchetă a FBI, însă americanii nu au formulat acuzaţii direct la adresa lui, ci doar a unui director din compania miliardarului. În 2013, The New Yorker şi The Guardian au scris pe larg despre modul în care Beny Steinmetz a dobândit cel mai important zăcământ de fier din Guineea (cumpărând cu 167 de milioane de dolari, zăcăminte a căror valoare este estimată la peste 5 miliarde de dolari).

Steinmetz este suspectat că ar fi apelat la compania de detectivi internaționali, Black Cube, în cazul fostei șefe DNA.

Tal Silberstein – fost consultant politic al premierilor Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, apoi al PDL şi al preşedintelui României, Traian Băsescu.

Andrei Marcovici – fost consilier la Cancelaria premierului Tăriceanu. Procurorii susţineau despre el: „considerat „omul lui Tal”, persoana cu care se discuta în lipsa acestuia sau care transmitea dispoziţiile inculpatului Tal Silberstein; fiind consilier al primului ministru, a contribuit la întărirea convingerii inculpatului Al României Paul în influenţa reală a grupului în lumea politică”.

Dan Andronic – fost consultant politic al premierilor Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, apoi al PDL şi al preşedintelui României, Traian Băsescu, actual director EVZ.

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.