BREAKING – Decizie revoluţionară in Romania. CCR: Nimeni nu mai merge la închisoare înainte ca judecătorii să prezinte motivele
Curtea Constituţională a stabilit miercuri, 7 aprilie, că deciziile judecătoreşti în domeniul penal trebuie să fie pronunţate doar odată cu motivarea lor. Astfel, nimeni nu va mai suferi consecinţele unei condamnări penale fără să cunoască şi motivele şi fără să beneficieze de dreptul de a apela la căile extraordinare de atac. În prezent, motivarea hotărârilor vine şi la câteva luni de la pronunţare, deşi termenul legal este de 30 de zile.
OFICIAL CCR:
Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.400 alin.(1), ale art.405 alin.(3) și ale art.406 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.
Cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.405 alin.(2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale au următoarea redactare:
– art.400 alin.(1): „Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii”;
– art.405 alin.(3): „(3) Președintele completului pronunță minuta hotărârii”;
– art.406 alin.(1) și (2): „(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunțare.
(2) Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunțare, și se semnează de toți membrii completului și de grefier”.
Curtea a constatat că dispozițiile art.400 alin.(1), ale art.405 alin.(3) și ale art.406 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală încalcă atât prevederile art.1 alin.(3), art.21 alin.(1)-(3) și art.124 alin.(1) din Constituție, cât și prevederile art.5 paragraful 1 și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În plus, Curtea a constatat că dispozițiile art.400 alin.(1) și ale art.405 alin.(3) din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor art.23 alin.(11) din Legea fundamentală.
Curtea a reținut că redactarea hotărârii judecătorești penale (motivarea în fapt și în drept) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză lipsește persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive, anterior motivării în fapt și în drept a acesteia, este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept.
Prin urmare, Curtea a constatat că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept, la data pronunțării.
În privinţa efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, potrivit art.147 alin.(1) din Constituţie, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.”
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: