JUSTITIE

BREAKING La ce oră se află sentința lui Liviu Dragnea. Informații de ULTIMA ORA

În cursul zilei de luni, 27 mai 2019, Liviu Dragnea așteaptă sentința în dosarul angajărilor fictive din Teleorman. După o serie de amânări repetate, cel mai probabil, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție se vor pronunța astăzi pe această speță.

Când ar trebui să fie anunțată sentința în procesul lui Dragnea
Fără îndoială, Liviu Dragnea va avea parte de o zi plină, pentru că în această după-amiază, judecătorii Instanței Supreme ar putea da verdictul în dosarul în care liderul Partidului Social Democrat este acuzat de presupuse infracțiuni comise pe când ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman. Este posibil ca la orele prânzului să aflăm ce decid magistaţii în cazul acestuia, conform unor informaţii pe surse.

Mai concret, în această calitate, Dragnea, care pe atunci conducea și filiala din Teleorman a formațiunii politice aflate la guvernare, ar fi controlat și coordonat activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, prilej cu care ar fi fost angajate fictiv în cadrul acestei insituții două apropiate ale sale. Este vorba despre Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, care nu s-ar fi prezentat niciodată la sediul DGASPC, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman.

Avocat implicat în proces: „Se poate amâna”
Unul dintre avocații implicați în acest dosar admite că, din punctul de vedere al procedurii, există posibilitatea ca judecătorii să amâne din nou verdictul. Este vorba despre Adrian Toni Neacșu, care consideră însă că decizia va fi dată în cursul zilei de astăzi.

„Teoretic, pur procedural, sigur ca da, există posibilitatea asta (ca sentința să fie amânată de judecători -n.r.). Codul de Procedură Penală vorbește doar de posibilitatea de amânare, nu vorbește absolut nimic derspre alte incidente cum ar fi posibilitatea pensionării unui judecător din complet. Teoretic, este deci posibil să fie amânat, practic, eu cred că nu o să se amâne sau nu o să se amâne după 1 iunie” , a declarat omul care o reprezintă pe Olguța Șefu, fost director executiv adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.