BREAKING NEWS Dragnea, amenințat cu violul. A făcut plângere
Tribunalul Giurgiu a dezbătut, joi, cererea de eliberare condiţionată depusă de Liviu Dragnea, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Avocații lui Liviu Dragnea susțin că acesta îndeplinește toate condițiile liberării condiționate.
Judecătorii au rămas în pronunțare. Flavia Teodosiu, avocatul lui Liviu Dragnea, a făcut o serie de precizări: „Ne-am judecat cu privire la contestație pe care am formulat-o cu privire la liberarea condiționată a domnului Dragnea. Sperăm ca acest complet să admită toate apărările noastre, în sensul în care dânsul îndeplinește toate condițiile spre a fi eliberat condiționat și să elimine eventual un subiectivism.”
Liviu Dragnea ar fi fost amenințat cu violul. „Cum adică Liviu Dragnea a fost amenințat cu violul?”, a întrebat-o Roxana Ciucă, adăugând: „Spunea chiar colegul dumneavoastră, profesorul Corneliu Popescu, în sala de judecată, și domnul Dragnea a luat cuvântul, spunând că da, am făcut plângere. Ne puteți explica?”
„Având în vedere că este o plângere penală, dacă este, e un aspect care nu e public. Nu am ce să vă să explic în plus”, a zis avocatul Flavia Teodosiu.
Roxana Ciucă a insistat cu întrebarea: „Cine l-a amenințat cu violul?”
„Ideea este următoarea: ceea ce a subliniat bunul meu prieten și coleg e faptul că, la data la care dânsul a fost încarcerat, respectiv domnul Dragnea, a existat o poziție absolut inadmisibilă a președintelui sindicatului din penitenciar, prin care, practic și indirect, dar, în realitate, în mod direct, îl amenința pe domnul Dragnea că, dacă ajunge în penitenciar, urmează să fie… mă rog… verificat… nu mă pot exprima la modul în care dânsul a înțeles să… Mi s-a părut și la data respectivă, mi se pare și acum abominabilă o asemenea modalitate de exprimare a unui om!”
„Eu cred că acest moment trebuie depășit, întrucât ne aflăm într-o altă fază. Nu căutați să vedem dacă s-au făcut sau nu. Ne aflăm într-un alt moment, extrem de important pentru un om, care e cetătean al acestei țări, are drepturi și obligații. Are dreptul să-i fie aplicat dispoziția legală”, a mai spus avocatul.
actualizare
Sursa: dcnews.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: