BREAKING NEWS: EXPLOZIE la MINA – Iata bilantul victimelor
O explozie a avut loc sâmbătă de dimineaţă la mina Pinoasa, din complexul Rovinari Gorj.
Doi angajaţi au fost grav răniţi şi ambii vor fi aduşi la Bucureşti. Unul dintre ei are arsuri pe 30% din suprafaţa corpului şi elicopterul SMURD îl aduce la Floreasca.
Al doilea rănit va fi adus la Spitalul de Arşi.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, căpitan Maria Băran, a declarat pentru News.ro că sâmbătă a avut loc un accident de muncă la Cariera Pinoasa din cadrul Complexului Energetic Oltenia, unde doi muncitori s-au electrocutat, suferind arsuri la faţă şi la mâini.
Unul dintre bărbaţi este în stare gravă şi a fost preluat de un elicopter SMURD.
”Este vorba de un bărbat de 42 de ani, care a suferit leziuni grave, iar celălalt, de 48 de ani, a fost rănit uşor. Cei doi au fost transportaţi iniţial la spital la Rovinari, apoi unul dintre ei, cel rănit grav, a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Răniţii au arsuri la nivelul mâinilor şi feţei”, a declarat Maria Băran.
Poliţiştii au fost întocmit dosar penal în acest caz pentru încălcarea normelor de securitate şi sănătate în muncă.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: