BREAKING NEWS Județul din România care s-a închis. A fost restricționată circulația și pe timp de zi
Chiar dacă Comitetul Național pentru Situații de Urgență a reglementat circulația persoanelor publice, doar pe timpul nopții, la Maramureș a fost restricționată și circulația oamenilor pe timp de zi, conform unui anunț făcut de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
De asemenea, persoanele peste 60 de ani vor mai putea merge la magazin doar timp de patru ore pe zi din cauza crizei generate de infamul Covid-19.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a emis un ordin, semnat de prefectul județului Nicolae Silviu Ungur, prin care se interzice circulația tuturor persoane, și pe timp de zi.
„Pe teritoriul județului Maramureș este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu excepția următoarelor motive: deplasarea în interes personal, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță”, este transmis în ordinul prefectului.
Când se aplică măsura
Cei care ies afară și au domiciliul în județul Maramureș trebuie să aibă asupra lor legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere completată în prealabil. „Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 00.00”.
„În acest context, persoanele cu vârsta de peste 60 de ani vor efectua cumpărăturile necesare dimineața, în intervalul orar 7.00-11.00, urmând ca de la ora 11.00 și până la închiderea magazinelor, cumpărăturile să fie realizate de persoane sub 60 de ani”.
La intrarea în județul Maramureș, pe rutele rutiere, se vor instituie filtre de poliție, jandarmi și polițiști locali care vor avea misiunea de a „stabili de unde vin aceste persoane sau unde se deplasează, dar și care este istoricul de călătorie în ultima perioadă”.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: