GENERAL

BREAKING NEWS Liviu Vasilescu, chestorul Poliţiei Române, PRIMELE DECLARATII despre întâlnirea cu membrii clanului Duduianu

Chestorul Liviu vasilescu a făcut primele declaraţii despre întâlnirea cu membrii clanului Duduianu.

„Am fost de mai multe ori în acea noapte în sectorul 5, şi lucrurile nu erau tocmai pozitive, din informaţiile pe care le primeam din stradă. Au fost mai multe variante de acţiune, marţi au început aglomerări masive în zonă. Ne-am dat seama că pot fi riscuri. S-au luat măsuri, s-au întrerupt concedii, s-au dispus forţe suplimentare şi au început să apară filtrele noastre şi să executăm misiuni informativ operative atât în zona respectivă, cât şi în toată ţara, pe baza informaţiilor. Noi am stabilit o tactică care urma să fie pusă în opera sâmbătă dimineaţa. Urmau să fie percheziţii, dar instanţa nu a aprobat vineri seara aceste percheziţii, deci tactica nu s-a aplicat.

A rămas să căutăm metode în care să nu avem aglomerări mari de persoane. Aveam date că se urmărea să se împartă în zonă diverse pachete. Erau date că mulţi din zona familiilor vor veni în Bucureşti şi atunci trebuia să luăm o decizie. Am zis să fie elementul surpriză, anume să devansăm ora înmormântării, ca tot ce pregătise fiecare să nu mai fie aplicabil. A fost o operaţiune oficială, concretizată în toate documentele şi raportată. Noaptea am trimis un mesaj ca un reprezentant al familiei să vină şi să i se transmită că înmormântarea trebuie să înceapă la 8. Că nu putem permite să iasă scandal, lupte de stradă. Am cerut să fie adus un repezentant al familie, i-am comunicat foarte clar că înmormântarea să fie la 8, nu a fost o negociere.

Dacă voiam să mă ascund, stăteam în maşină, nu veneam cu maşina oficială. NU a fost o acţiune ascunsă, sunt acţiuni care se fac”, a declarat Vasilescu pentru Antena 3.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.