POLITICA

BREAKING NEWS Lovitura CRUNTA pentru Orban! Tradarea anului in politica

Conform unui anunț făcut de fostul preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, acesta este oficial membru al Uniunii Salvaţi România. „Aceasta este alternativa reală la PSD şi la tot ceea ce înţelegem noi prin pesedism”, a transmis noul membru USR.

„Prezenţa mea în USR înseamnă, de fapt, continuarea asumării principiilor pe care le am în viaţă: onestitate, competenţă, verticalitate şi să fiu mereu în slujba cetăţenilor. Am ales USR după ce liderii partidului în care m-am format şi-au trădat la modul cel mai sfidător principiile prin racolarea pesedistului Mihai Chirica şi a mafiei din jurul lui.

Nu am putut accepta acest compromis pentru că ar fi însemnat să îmi încalc propriile principii şi valori, ar fi însemnat să îi trădez, la rândul meu, pe toţi colegii şi pe toţi ieşenii care şi-au pus speranţa în mine. Am ales să fiu membru USR pentru că aceasta este alternativa reală la PSD şi la tot ceea ce înţelegem noi prin pesedism.

Am găsit în USR o echipă de oameni oneşti, curaţi, energici, capabili să schimbe lucrurile în bine. Să fiu parte din USR mă onorează şi îmi dă elan să continui proiectul meu pentru Iaşi cu şi mai multă determinare”, scrie deputatul Marius Bodea într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Rezultatele negocierilor încheiate la Iaşi

a fost făcută după ce într-un comunicat de pe 19 iunie reprezentanţii filialelor ieşene ale USR şi PLUS au anunţat că „rezultatele negocierilor încheiate la Iaşi sunt: candidatul unic al Alianţei pentru funcţia de primar al Municipiului Iaşi va fi candidatul propus de USR, Cosette Chichirău; candidatul unic al Alianţei pentru funcţia Preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi va fi candidatul propus de USR, Marius Bodea”.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.