GENERAL

BREAKING NEWS. Lovitura URIASA pentru bugetari: Ministrul Muncii vrea să plafoneze acele „sporuri inventate, pentru a creşte artificial venitul”

Potrivit ministrului Muncii, Raluca Turcan, sporurile nu trebuie inventate pentru a creşte artificial venitul, ci trebuie un salariu de bază care să reflecte valoarea muncii: „Aşa s-a ajuns la o situaţie de haos, cu sporuri care nu reflectă realitatea”.

„Sunt sporuri inventate, pentru a creşte venitul, nu pentru a recompensa o performanţă sau a compensa un risc sau o dificultate care lipsesc în alte activităţi. Aşa s-a ajuns la o situaţie de haos, cu sporuri care nu reflectă realitatea şi s-a compromis chiar ideea corectă de spor care recompensează o performanţă sau compensează un risc, o dificultate excepţională.

Suntem atacaţi că vrem să reducem veniturile, nimic mai fals! Vrem ca sporurile să reflecte realitatea, nu să creeze inechitate sau să fie mincinoase. Există 80.gajaţi cu salariul minim în sistemul bugetar şi este mult mai corect să fie repoziţionaţi în grila de salarizare, decât să fie inventate sporuri. Nu trebuie inventate sporuri pentru a creşte artificial venitul, ci trebuie un salariu de bază care să reflecte valoarea muncii”, a scris ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.

„Memorandumul propus de Ministerul Muncii spre discuţie în Guvern urmăreşte să clarifice haosul din salarizarea din sistemul bugetar şi inegalităţile nejustificate pe care PSD le-a creat”
„Pentru toţi liderii PSD care împrăştie minciuni că scad salariile, plecând de la memorandumul propus de Ministerul Muncii spre discuţie în Guvern, trebuie spuse, din nou, câteva lucruri. Este un document de lucru la care fiecare minister vine cu propuneri de salarizare. Este deci o discuţie care se poartă în Guvern, la nivel de principii, şi care urmăreşte să clarifice haosul din salarizarea din sistemul bugetar şi inegalităţile nejustificate dintre salariaţi pe care chiar PSD le-a creat”, a subliniat aceasta.

Un alt element în discuţie este simplificarea modului de stabilire a drepturilor salariale: cât mai puţine sporuri şi stabilirea cât mai simplă a salariilor, cu elemente clare. De exemplu: eliminarea sporurilor de „până la”, a mai scris Raluca Turcan.

„Un consilier superior gradaţia 5 în administraţia locală are salariul de bază 10.982 lei. Aceeaşi funcţie – consilier superior gradaţia 5, în administraţia centrală, are salariul de bază 8.982 lei”
„Un consilier superior gradaţia 5 în administraţia locală are salariul de bază 10.982 lei. Aceeaşi funcţie – consilier superior gradaţia 5, în administraţia centrală, are salariul de bază 8.982 lei. Diferenţa între aceşti doi oameni cu aceeaşi funcţie, aceeaşi pregătire şi care fac acelaşi lucru este de 2000 de lei în favoarea angajatului din administraţia locală, fără nicio logică.

Acelaşi consilier grad profesional superior (S) angajat într-un judeţ câştigă 9.775 Ron, iar în alt judeţ, exact aceeaşi funcţie este plătită cu 5.492 Ron, cu peste 4 000 de lei mai puţin. Banii aceştia în plus, pe care statul îi plăteşte diferit, repet – fără nicio logică – puteau merge la susţinerea unui loc de muncă din mediul privat sau la investiţii. În schimb, statul produce discriminare între angajaţi, favorizând pe unul faţă de altul”, a explicat ministrul citat.

Vreau să se înțeleagă foarte clar un lucru, tocmai pentru a pune capăt oricăror intoxicări: NICIUN venit nu va scădea, prin aplicarea acestor principii. Dimpotrivă:
• Vor crește acele salarii care au fost mult lăsate în urmă prin inechitățile legislației adoptate în trecut;
• Salarizarea în sectorul public va deveni unitară, predictibilă și va fi în corelație cu eficiența instituțiilor.
• Plafonarea sporurilor nu înseamnă scăderea sporurilor mai mari de acum, ci reașezarea unei bune părți a sporurilor în salariile de bază.”

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.