BREAKING NEWS Moment UMILITOR pentru Florin Cîțu la ceremonia de Ziua Marinei. Premierul, oprit să urce pe navă
Moment stânjenitor, duminică dimineață, pentru Florin Cîțu, la ceremonia de Ziua Marinei, desfășurată la Constanța.
Premierul a încercat să urce pe nava ‘Mureș’ odată cu președintele Klaus Iohannis, dar a fost oprit de cei de la protocol.
„Ușor jenantă poziția în care a fost pus premierul Florin Cîțu. Imediat după terminarea momentului, președintele a trebuit să urce la bordul navei ‘Mureș’ și imediat în spatele său s-a ridicat Florin Cîțu, însă a fost oprit de cei de la protocol deoarece președintele trebuia să urce primul, iar Florin Cîțu și restul miniștrilor undeva la câteva zeci de metri în spatele său.
Și-ar fi dorit probabil Florin Cîțu să apară alături de președinte, să fie surprins în fotografii și de camerele colegilor noștri. Iată că nu s-a putut – a intrat președintele prima dată la bordul acestei nave de comandament și apoi premierul cu toți ceilalți miniștri”, a spus reporterul Antena 3 Cristi Popovici.
Statul Major al Forțelor Navale a organizat duminica o ceremonie în portul militar Constanța dedicată Zilei Marinei Române la care au fost invita’i președintele României, Klaus Iohannis, și premierul Florin Cîțu.
Sursa: antena3.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: