GENERAL

BREAKING NEWS Tânăra ucisă și incendiată într-o valiză, la Ghimpați, a fost IDENTIFICATA de anchetatori

Tânăra ucisă și incendiată într-o valiză, pe un câmp din apropiere de Ghimpați, județul Giurgiu, a fost identificată de anchetatori după o săptămână de la oribila crimă care a șocat întreaga țară.

După șapte zile în care au fost efectuate audieri pe bandă rulantă, vizionarea a sute de ore de înregistări ale camerelor de supravegere din zona în care a fost găsită și efectuarea unor teste ADN, anchetatorii care se ocupă de cazul crimei de la Ghimpați au reușit să o identifice pe victimă.

În continuare, criminalul este în libertate, însă identificarea victimei este un pas uriaș în ancheta ce a bătut pasul pe loc timp de o săptămână.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, tânăra ucisă la Ghimpați avea 32 de ani și ar fi fost din județul Ilfov. De asemenea, ea nu figura ca fiind dispărută în baza de date a Poliției.

În această seară, polițiștii și procurorii continuă cercetările.

Crima din Ghimpați, victima a fost identificată
Tânăra a fost ucisă vineri noapte, 30 octombrie 2020, pe DN 6, pe marginea drumului, pe un câmp din apropiere de Ghimpați, județul Giurgiu.

Un șofer de TIR care circula pe DN 6, între localitățile Valea Plopilor și Ghimpați, a sunat la 112 și a anunțat un incendiu, despre care a crezut inițial că este de vegetație.

După ce a coborât din mașină, bărbatul a realizat că, de fapt, ardea o valiză din care ieșea un picior de om. Alte mașini au oprit lângă TIR, iar șoferii au stins flăcările cu extinctoarele.

Antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.