MEDICAL

BREAKING NEWS Vaccinul anti-COVID, „ÎNCEPUTUL sfârșitului”?!

Emilian Popovici, vicepreședintele Societății de Epidemiologie, a transmis un mesaj ferm, în contextul creșterii alarmante de cazuri de COVID-19, în România.

Directorul Agenției Uniunii Europene a Medicamentelor a spus zilele trecute că apariția unui vaccin ar putea să se întâmple în primăvara anului viitor, dar nu va fi sfârșitul pandemiei, ci începutul sfârșitului și că doar după un an de când vaccinul va fi disponibil, oamenii vor vedea că pandemia se va reduce în mod semnificativ.

În acest context, medicul Emilian Popovici a fost întrebat când vom vedea efectele unui vaccin, în direct la Digi24.

„În primul rând, va trebui să se precizeze modul de administrare al vaccinului. Dacă vor fi 2 doze sau mai multe doze, pentru că în cazul în care vor fi mai multe doze de vaccin, atunci schema cuprinde doza de inițiere, doza inițială și apoi dozele de întărire. Sigur, ne așteptăm ca vaccinarea să aibă un efect extrem de pozitiv pentru această imunitate de turmă, pe care altfel, cum vedem prin trecerea prin aceste cifre foarte mari nu o putem dobândi, pentru că procentul de oameni imunizați post-infecțios este încă redus.

Trebuie să ne gândim la ce populație mare trebuie vaccinată. Ca să ajungem la un procent de 70%, la o cifră de 7 miliarde și ceva cât are Pământul la ora actuală, trebuie să vaccinăm miliarde de oameni și asta nu se poate întâmpla în câteva luni, ci în câțiva ani”, a declarat Emilian Popovici, în direct la Digi24.

Dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.