JUSTITIE

BREAKING. Ofițerul reținut de DNA Brașov era șeful BIROULUI ce ASCULTA întreg județul – Avea comportament de ‘CÂRTIȚĂ’ pentru beneficiari privați

Surse judiciare creionează pentru STIRIPESURSE profilul ofițerului Emanoil Mirică, care se pare că era șeful Biroului de Operațiuni Speciale, din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale, structură aflată în subordinea Inspectoratului General al Poliției române, care avea atribuții în interceptarea comunicațiilor telefonice, pentru toate parchetele arondate Curții de Brașov.

Potrivit surselor citate bărbatul nu ar fi fost la prima abatere, el fiind cunoscut in mediul de informații pentru comportamente similare cu cel pentru care este anchetat acum în dosarul procurorilor DNA Brașov.

Carte de vizită…de cârtiță

Emanoil Mirică este acum cercetat de DNA Brașov pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, compromiterea intereselor justiției, patru fapte de luare de mită și 5 fapte de trafic de influență.

Interferențele din mediul judiciar

În perioada octombrie 2019 – septembrie 2020, suspectul Kadas Iluna Marius Andrei, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la un om de afaceri care controla SC Chantel Sante SRL, în mod direct suma de 5.000 euro și indirect, prin intermediul suspectului Popa Marius Cristian, suma de 20.000 de euro (din care acesta din urmă și-ar fi oprit o parte) pentru a-și exercita influența pe care a pretins că o are asupra funcționarilor publici cu putere de decizie din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov.

Influența s-ar fi dovedit una reală deoarece, la data de 18 februarie 2020, unitatea spitalicească a încheiat cu societatea omului de afaceri, ce avea ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice, un contract privind achiziția unui robot pentru dezinfecția cu ultraviolete a mediului, în valoare de 949.620 lei cu TVA ( în condițiile în care valoarea de piață a produsului era cuprinsă între 285.000 lei și 380.000 lei).

Ulterior, la data de 10 aprilie 2020, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov ar fi efectuat către SC Chantel Sante SRL, plata în întregime a contravalorii robotului menționat mai sus.

Din probele administrate până în prezent a rezultat că atribuirea către societatea respectivă a contractului de achiziție s-a realizat în mod fraudulos, cu implicarea directă a suspecților Ionescu Ramona Delia, Olaru Oana Gabriela și Nedelea Gheorghe, având în vedere că investiția nu era necesară, a fost mult supraevaluată, iar punerea în funcțiune a robotului nu s-a realizat nici până în prezent.

Legat de această situație, DNA Brașov a declanșat cercetările penale și pentru obținerea unor probe solide a cerut judecătorilor brașoveni emiterea de mandate tehnice, pentru interceptări, filaje, montarea de tehnică ambientală sau localizare prin satelit și celule GSM a țintelor din dosar, explică sursele STIRIPESRUSE.

După obținerea mandatelor legale procurorii DNA au apelat la instituția competentă pentru efectuarea propriu-zisă a interceptărilor și a celorlalte tehnici de obținere a probelor, respectiv la BOS din cadrul IPJ Brașov

Anchetă îngreunată de „cârtița” BOS

În contextul menționat mai sus, procurorii anticorupție au dispus, în prezenta cauză, efectuarea unor activități procedurale de către ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R. – Brigada de Operațiuni Speciale Brașov.

Cu această ocazie, după ce suspectul Mirică Emanoil, în calitatea menționată mai sus, a aflat cu exactitate, în modalitatea descrisă anterior, aspectele cercetate și persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informații omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfășura în cauză.

Pentru aceste „servicii”, dar și în schimbul promisiunii de a își folosi influența pe care a pretins că o are pe lângă ofițeri de poliție și procurori din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Brașov pentru a afla mai multe detalii despre mersul anchetei, suspectul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite (bani, produse alimentare și intervenții stomatologice).

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.