GENERAL

BREAKING S-a aflat ce vrea sa faca Premierul cu certificatul COVID. Este FARA PRECEDENT

Precizări de ultimă oră referitoare la certificatul verde. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a spus ce discuții au existat în cadrul ședinței referitoare la subiectul asumării răspunderii Guvernului pe certificatul verde.

Precizări de ultimă oră referitoare la certificatul verde. După ședința de Guvern de luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a fost întrebat de jurnaliști dacă au existat discuții referitore la subiectul asumării răspunderii Guvernului pe certificatul verde.

În acest context, el a declarat că într-adevăr au fost discuții, însă nu a precizat dacă acest lucru se va întâmpla sau nu. Totodată, el a adăugat că atunci când vor exista elemente concrete, acestea vor fi făcute publice.

„Au existat discuţii în legătură cu acest subiect. În momentul în care vom avea elemente noi, le vom comunica. Când vom avea elemente concrete, voi reveni”, a spus el.

Pe de altă parte, surse politice au declarat pentru news.ro că PSD ar dori ca premierul Nicolae Ciucă să îşi asume răspunderea în Parlament pe proiectul certificatului verde. Mai exact, conform surselor citate, PSD-ul crede că dacă premierul își va asuma răspunderea, proiectul va avea șanse mult mai mari să treacă repede Parlament. Astfel, se va evita şi opoziţia celor care nu doresc aplicarea certificatului verde, la locul de muncă.

Referitor la dorința social democraților, membrii partidului și-ar dori ca certificatul verde să intre în vigoare până la Crăciun, şi doar prin procedura asumării răspunderii se va putea realiza acest lucru, în condițiile în care timpul este destul de scurt.

Florin Cîțu, revoltat de o astfel de posibilitate
De cealaltă parte, Florin Cîțu s-a arătat revoltat de o astfel de măsură. Întrebat despre cum comentează o posibilă asumare a răspunderii Guvernului pe certificatul verde, liderul PNL a precizat ironic că liberalii nu mai trebuie să ia nicio decizie.

Totodată, el a subliniat faptul că nu i se pare deloc normal ca autoritățile să deconteze de la bugetul de stat, teste pentru cei care nu vor să se vaccineze, în contextul în care vaccinarea este gratuită.

”Nici nu mai este nevoie de noi, atunci. Nici nu mai este nevoie de decizia noastră, a Partidului Naţional Liberal, dacă se va întâmpla acest lucru”, a spus Cîţu.

În același timp, preşedintele PNL a mai menționat că a primit o variantă privind certificatul verde, însă deciziile trebuie luate după o serie de discuții purtate cu specialiștii din domeniu.

”Deciziile acestea nu le iau eu singur, trebuie să le luăm cu specialiştii , specialiştii din partid vor analiza, dacă varianta va fi acceptată, o vom trece foarte uşor, nu cred să fie vreo problemă. Deja timpul ne presează”, a spus liderul PNL.

Referitor la persoanele care refuză să se vaccineze, Florin Cîțu spune că nu este adeptul sistemului de vouchere pentru aceștia, preciâznd că nu este normal ca Guvernul să deconteze testele de COVID.

”Punctul meu de vedere îl ştiţi foarte bine , şi v-am spus de fiecare dată, nu mi se pare normal să decontăm de la buget teste pentru cei care nu vor să se vaccineze. Este punctul meu de vedere dar vreau să văd şi această variantă”, a adăugat Cîțu.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.