BREAKING Sporuri mari pentru unii BUGETARI Cati bani vor primi acestia
Guvernul are în lucru o ordonanță de urgență care prevede acordarea unor sporuri salariale bugetarilor care lucrează în direcții de sănătate publică (DSP) sau în prefecturi.
Proiectul se află, acum, la Consiliul Economic și Social (CES), pentru avizare.
În ceea ce îi privește pe angajații DSP-urilor, aceștia vor beneficia de sporul salarial pe perioada stării de alertă, dar doar ulterior intrării în vigoare a propunerii. Un angajat al unei DSP va beneficia de spor dacă „execută, conduce sau coordonează misiuni și sarcini de serviciu în condiții epidemiologice deosebite”.
Proiectul nu definește ce înseamnă „condiții epidemiologice deosebite”, însă atât preambulul propunerii, cât și nota de fundamentare (conținută în același loc cu proiectul) fac referire, în mai multe locuri, la situația excepțională ce caracterizează pandemia de coronavirus. Prin urmare, s-ar putea considera că menținerea stării de alertă este necesară din cauza situației excepționale, ce ar putea fi – prin interpretare – echivalată cu condiții epidemiologice deosebite.
Mai mult, s-a făcut referire inclusiv la munca suplimentară prestată de cadre medicale, ceea ce ar fi un alt indiciu că e vorba de condiții epidemiologice deosebite, ele generând necesitatea muncii peste program.
Concret, sporul adăugat la salariul de bază va fi de: 40%, pentru directorul executiv și pentru directorii executivi adjuncți și 30%, pentru funcționarii publici încadrați în serviciul de control în sănătate publică.
O altă categorie de bugetari ce va beneficia de un spor la salariul de bază este cea a personalului instituțiilor prefectului, care este implicat în activități de prevenire și combatere a efectelor pandemiei. Sporul va fi de 30% din salariul de bază, iar celelalte condiții se aplică la fel ca în cazul de mai sus.
În ceea ce privește acești bugetari, concretizarea acordării sporului se va face prin ordin al prefectului, acolo fiind arătați și cei care vor beneficia de spor.
Atât angajații DSP, cât și personalul instituțiilor prefectului, vor beneficia de spor fără ca acesta să fie luat în considerare la limita stabilită de Legea nr. 153/2017, care le interzice instituțiilor publice să acorde sporuri ce ar depăși 30% din suma salariilor de bază.
Sporurile se vor acorda doar dacă proiectul de OUG va fi adoptat de Executiv și va apărea în Monitorul Oficial, scrie avocatnet.ro.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: