BREAKING Tara din UE care va prelungi STAREA DE URGENTA până în decembrie
Italia se teme de o toamnă caldă, cu riscul evident al înrăutățirii crizei economice, deoarece vântul pandemic suflă puternic în unele țări, obligând Italia să interzică intrarea celor veniți din 13 țări considerate de mare risc. Prin urmare, premierul italian, Giuseppe Conte, împins de ministrul Sănătății, Roberto Speranza, a decis extinderea stării de urgență până în decembrie.
Guvernul Conte a decretat această măsură la sfârșitul lunii ianuarie pentru o perioadă de șase luni, care se încheie pe 31 iulie. Extinderea stării de urgență nu înseamnă că toate măsurile restrictive sunt puse în practică. Guvernul ar avea un avantaj clar prin menținerea unei stări de urgență: asta ar însemna să poată folosi instrumentul decretelor-lege pentru a aproba măsuri urgente fără a le trece prin parlament. Vineri, premierul Giuseppe Conte a justificat extinderea: „În mod rezonabil, condițiile sunt în vigoare pentru continuarea urgenței coronavirusului după 31 iulie. Starea de urgență înseamnă ținerea virusului sub control. Nu a fost încă decisă, dar, rezonabil, se merge în această direcție”, a confirmat Conte, după cum transmite ABC.
Situația s-a agravat
Alarma socială a fost lansată de ministrul de Interne, Lucina Lamorgese, un ministru de obicei foarte prudent, care își măsoară întotdeauna cuvintele: „Există un risc concret de tensiuni sociale în toamnă”, ca urmare a crizei economice legate de Covid-19, a spus el. În declarații făcute pentru televiziunea RAI, el a descris o panoramă îngrijorătoare: „Văd afaceri închise, cetățeni care nici măcar nu au posibilitatea să-și satisfacă nevoile zilnice. Guvernul a pus în aplicare toate inițiativele necesare pentru a răspunde acestor nevoi, dar riscul este real”.
Într-o circulară transmisă delegaților guvernamentali în aprilie, Lamorgese avertiza deja: „Dificultăților companiilor și lucrătorilor li s-ar putea adăuga tensiuni sociale grave, cu apariția unor focare de natură extremistă”. Situația s-a agravat, iar acum ministrul de Interne specifică: „În septembrie și octombrie, din păcate, vom vedea rezultatele acestei perioade de criză economică gravă care a afectat companiile”. Mesajul acestor declarații făcute de Luciana Lamorgese este că guvernul trebuie să acționeze mai repede pentru a evita înrăutăţirea în continuare a situației economice grave.
Între timp, vântul pandemic continuă să sufle puternic în unele țări, cu peste 12 milioane de cazuri în lume, fapt care a determinat guvernul italian să interzică intrarea cetățenilor care sosesc din 13 țări: Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia și Herțegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru și Republica Dominicană. De asemenea, sunt interzise zborurile directe și indirecte cu aceste ţări. Ministrul de interne, Roberto Speranza, şi-a justificat astfel măsura: „În lume, pandemia se află în cea mai acută fază. Nu putem anula sacrificiile făcute de italieni în aceste luni”.
Capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: