GENERAL

Buletinul viitorului. Ce se întâmplă cu noile acte ale românilor și cu „simbolurile Satanei”

Buletin 666 / carte identitate biometrica

Noile acte de identitate pentru români, conforme cu standardele de siguranță ale UE, vor fi emise începând cu anul 2021.

Procedura este, însă, de durată și se va întinde pe cel puțin zece ani. Oficiali din MAI au precizat, pentru evz.ro, că toți românii vor beneficia de ele, însă doar pe măsura expirării celor existente. Cei care se tem de „simbolul Satanei”, vor putea avea acte simple, dar cu măsuri sporite de securitate.

Așa cum a anunțat evz.ro, MAI a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români. Concret, România trebuie să respecte standardele de securitate ale documentelor, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1157, astfel ca actele de identitate românești să respecte standardele stabilite la nivelul UE.

Pentru o mai bună înțelegere a cititorilor noștri, am cerut o explicație concretă unor oficiali MAI, dincolo de comunicarea oficială. Astfel, am aflat că noua carte de identitate a românilor va fi de mărimea unui permis de conducere. Actul de tip card va putea fi utilizat, pe baza unei amprente electronice, la eliberarea multora dintre actele necesare românilor, fără a mai sta la cozile de la ghișee: asigurarea de sănătate, cazier, înmatricularea unui autovehicul, obținerea unor avize, autorizații sau a altor documente de la autoritățile publice, depunerea unor declarații personale prevăzute de lege ș.a.

Noul act de identitate va fi eliberat de la vârsta de 12 ani și avantajul este că poate fi folosit în orice stat din Uniunea Europeană.

Scăderea birocrației și utilizarea „buletinului viitorului” va fi posibilă după anul 2021, atunci când este preconizată demararea confecționării primelor acte de acest gen.

„Sunt necesare mai multe etape”, a dezvăluit, în exclusivitate pentru evz.ro, un oficial din Ministerul Afacerilor Interne.

Va fi organizată o licitație iar Compania Națională „Imprimeria Națională” trebuie să achiziționeze tehnica necesară.

La finalizarea acestei proceduri, vor putea fi eliberate primele cărți de identitate cu amprentă digitală.

Printre elementele de siguranță se numărăr imaginea facială şi impresiunile papilare a două degete.

„Vor fi eliberate pe măsura expirării vechilor cărți de identitate. Evident, copii care împlinesc, în acel an, 12 ani, vor putea beneficia de ele, dar și cei mai mici, cu acordul părinților. Un alt aspect important estă că românii din Diaspora pot obține un act electronic de identitate, fără a mai face dovada cu acte de proprietate sau luări în spațiu că domiciliază în România”, a explicat, în exclusivitate pentru evz.ro, oficialul MAI.

Pentru că, în ultimii ani, s-a promovat existența simbolurilor satanice pe noile acte, cei care nu doresc, fie din motive religioase, fie din oricare alt motiv, eliberarea unei cărți electronice de identitate, va exista opțiunea de a solicita eliberarea unei cărți de identitate simple. Însă, aceasta nu va conține elemente sau date electronice, dar va prezenta un grad ridicat de securitate iar posesorii lor vor fi mai atent verificați de autoritățile statelor UE.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.