Bunicuţa de 80 de ani care a omorât un violator, trimisă la puşcărie: „Ce puteam să fac dacă el a început să mă pipăie?“
Magistraţii Tribunalului Vaslui au decis joi, 20 aprilie, condamnarea unei bătrâne de 80 de ani acuzate că a omorât un bărbat cu aproape 30 de ani mai tânăr care ar fi încercat să o violeze. Trimisă în judecată pentru lovituri cauzatoare de moarte, fapta octogenarei a fost reîncadrată de judecători, fiind considerată omor.
”Condamnă pe inculpata Angheluţă Profira la pedeapsa închisorii de 5 ani şi 2 ani, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a,b C.pen., după terminarea executării pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de omor”, se arată în hotărârea pronunţată pe 20 aprilie de Tribunalul Vaslui.
Judecătorii au reţinut în sarcina octogenarei circumstanţa atenuantă, apreciind că infracţiunea a fost comisă ”sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei”.
Pe lângă cei 5 ani de închisoare cu executare, bătrâna a fost obligată de instanţă de achite cheltuielile judiciare, în cuantum de 3.000 de lei. Decizia Tribunalului Vaslui nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Mărturia octogenarei
Profira Angheluţa a relatat judecătorilor Tribunalului Vaslui despre cum a ajuns să-l omoare în bătaie pe bărbatul care ”s-a dat” la ea, profitând că fiul bătrânei nu era acasă.
”Mi-a fost frică, domnule judecător. L-am apucat de cap şi l-am tras afară din casă. A căzut pe scări şi l-am bătut cu cizmele în cap”, a declarat bătrâna completului de judecată.
”Cam cât timp a durat această luptă”, a interogat-o judecătorul. ”Credeţi că eu m-am gândit atunci cât durează? L-am bătut cu cizmele până nu am mai putut. Acum îmi pare rău, eu nu am vrut să moară. Dar ce puteam să fac dacă el a început să se dea la mine, să mă pipăie. I-am cerut să plece din casă, dar el a tăbărât peste mine. Ce puteam face?”, şi-a continuat bâtrâna declaraţia.
Victima bătrânei de 80 de ani a fost un bărbat de 56 de ani, din satul Protopopeşti, comuna Tăcuta, prieten cu fiul victimei, iar crima a avut loc pe 31 octombrie 2015.
Fiul bătrânei a mers cu prietenul său în pădure să culeagă bureţi. La întoarcere cei doi bărbaţi au cumpărat o sticlă de bere, pe care au consumat-o împreună acasă la bătrână împreună cu încă un vecin. La un moment dat, fiul bătrânei a mers să cumpere o sticlă cu vin, iar celălalt vecin a plecat acasă. Cum bărbatul de 56 de ani se afla într-o stare avansată de ebrietate, bătrâna i-a cerut să plece acasă, însă acesta a refuzat, aşteptându-şi prietenul să revină cu sticla.
Voia să nu se mai ridice de la pământ să o atace din nou
”Inculpata a arătat că, după plecarea fiului său, victima a început să o pipăie şi să o tragă de fustă. Ea i-a spus să o lase în pace, însă victima a continuat. A început apoi să tragă şi mai tare de haine lovind-o pe inculpată cu pumnii în piept şi prinzând-o strâns de mâna stângă. În momentul în care a lovit-o cu pumnii în piept, inculpata a căzut la pământ, după care s-a ridicat şi a ieşit în curte pentru a striga după ajutor. După ea a ieşit şi victima. Acesta fiind într-o stare avansată de ebrietate, s-a împiedicat de pietrele din curte şi a căzut la pământ. Atunci inculpata a profitat de situaţie, a mers la victimă, i-a smuls părul din cap, după care a început să o lovească cu picioarele peste cap şi peste corp. A precizat că voia să nu se mai ridice de la pământ şi că nu a vrut să îl omoare”, au arătat procurorii în rechizitoriu.
Bărbatul de 56 de ani a fost găsit inconştient în faţa casei de fiul bătrânei, care a sunat la 112. Cadrele medicale sosite la faţa locului au constatat însă decesul victimei. (sursa)
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: