BUZAU: TÂRG DE PRODUSE IEFTINE SI PROASTE: Amenajat pe o straduta din Centrul Vechi
În perioada sărbătorilor de iarnă, în anii anteriori, pe Cuza Vodă se organiza un târg de unde buzoienii puteau achiziţiona diverse produse de sezon.
Anul acesta, odată cu modernizarea străzii, târgul a fost mutat pe o străduţă adiacentă, îngustă şi cu mai puţin vad comercial. Este drept că nici comercianţii nu au venit cu vreo ofertă deosebită. Pe tarabele adăpostite de corturi de toate formele sunt expuse mărfuri care pot fi găsite pe tot parcursul anului prin dughenele din Piaţa de mărfuri industriale ori în complexul tiganesc de la Obor. Ciorapi, şosete, jucării ieftine, tot felul de gablonţuri şi alte mărfuri de proasta calitate ce aşteaptă să fie cumpărate.
Târgul este foarte înghesuit iar edilii recunosc că pentru astfel de ocazii, locaţia cea mai bună ar fi fost Târgul Drăgaica, special amenajat în acest scop.
Spaţiul de la Drăgaică are însă inconvenientul că este situat la marginea oraşului şi comercianţii se tem că buzoienilor le-ar fi greu să se deplaseze până acolo pentru cumpărături.
În urmă cu ceva timp, mizerabila Primărie PSD-ista a reuşit să organizeze un târg de produse tradiţionale şi cu „meşteri populari” (care defapt in marea lor majoritate sunt unguri) din toată ţara.
În lipsa unor produse cu adevărat de Crăciun, buzoienii trec prin târgul de tarabe unguresti si tiganesti, se uită din mers şi cumpără foarte rar câte ceva.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: