Câinii sunt, într-adevăr, cei mai buni prieteni ai omului. Scanarea creierului canin a demonstrat acest lucru – FOTO+VIDEO
Rezultatele procedurilor de scanare au arătat că o anumită regiune a creierului canin se activează, în momentul în care patrupedele observă oameni
Cercetătorii au indicat cu precizie regiunile creierului canin ce indică conexiunea puternică dintre animale şi oameni.
După ce au efectuat scanările, experţii au descoperit că la nivelul cortexului temporal are loc procesul de recunoaştere a feţelor umne. Prin urmare, această regiune a fost denumită “pilonul cogniţiei sociale la câini”.
Cercetătorii de la Universitatea Naţională Autonomă din Mexic au instrut şapte câini domestici să nu adoarmă, astfel încât oamenii de ştiinţă să îi poată scana, folosind tehnica imagisticii funcţionale de rezonanţă magnetică (fMRI).
Ei au folosit cinci câini de rasă Collie, un Labrador Retriever si un Golden Retriever.
În timp ce animalele se aflau în scanner, le-au fost arătate fotografii color cu 50 de chipuri umane necunoscute, de ambele sexe, precum şi 50 de obiecte obişnuite.
Aceste imagini au fost prezentate într-o perioada scurtă de timp, în “blocuri”. Blocurile, formate din câte patru imagini, erau afişate timp de şapte secunde, iar zece blocuri au fost prezentate într-o singură sesiune, cu o durată de 190 de secunde.
Cercetătorii au descoperit că: “Percepţia feţelor a schimbat, în mod semnificativ, activitatea în mai multe regiuni ale creierului, dar mai ales în cortexul temporal bilateral”. Această regiune este asociată cu procesarea de date senzoriale, care formează amintiri vizuale şi înţelegerea emoţiilor. Au fost activate şi alte regiuni: cortexul frontal drept, cortexul medial frontal, talamusul şi nucleul caudat.
În timpul vizualizării obiectelor, toate aceste regiuni ale creierului au avut un comportament pasiv.
“Noi considerăm că această porţiune din cortexul temporal, asociată la câini cu recunoaştere facială, ar putea avea un comportament similar cu cea a altor specii, cum ar fi primatele sau ovinele, ceea ce sugerează un grad ridicat de conservarea evolutivă a căii vizuale ventrale pentru prelucrare facială”, notează în studiu oamenii de ştiinţă. (Sursa: Descopera)
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: