Calculator asigurare auto 2018. Cât costă asigurarea RCA pentru maşina ta
Află cât costă asigurarea RCA pentru maşina ta cu ajutorul acestui calculator asigurare auto 2018.
Asigurarea RCA este obligatorie, iar persoanele care nu încheie o astfel de poliță de asigurare pentru mașina lor riscă amenzi de până la 2.000 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare.
Scopul acestei asigurări este ca cel păgubit să primească despăgubiri pentru daunele suferite, indiferent de situația materială a celui care a produs paguba.
Asigurarea obligatorie RCA este valabilă pe: teritoriul României; teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene şi cele aparţinând Spaţiului Economic European; teritoriul statelor care leagă direct două ţări membre ale Uniunii Europene în care nu există birou naţional.
Asigurătorii pot extinde valabilitatea teritorială a poliţei. Ţările în care asigurarea este valabilă sunt precizate în poliţă.
Pentru a verifica dacă o maşină are poliţă de asigurare auto valabilă, puteţi interoga baza de date CEDAM.
Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru:
- vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
- pagube materiale;
- pagube consecinţă a lipsei de folosinţă a vehiculului avariat;
- cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.
Societățile de asigurări au nevoie, pentru a putea încheia contracte de asigurare RCA, de autorizarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
În prezent, pe piața din România activează 11 firme de asigurări ce oferă contracte de asigurare RCA.
- calculator asigurare auto – Allianz-Ţiriac;
- calculator asigurare auto – Asirom;
- calculator asigurare auto – Euroins;
- calculator asigurare auto – Omniasig;
- calculator asigurare auto – Groupama;
- calculator asigurare auto – Uniqa;
- calculator asigurare auto – City Insurance;
- calculator asigurare auto – Generali;
- calculator asigurare auto – Grawe.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: