GENERAL

Cand află Udrea dacă iese din închisoare. ICCJ va da pronunţarea la recursul în casaţie

Elena Udrea află miercuri care este decizia magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în cazul recursului în casație introdus de fostul ministru, după ce, luni, Completul de 5 judecători a amânat pronunțarea.

UPDATE – Fostul ministru al Turismului cere, prin această cale extraordinară de atac, eliberarea în dosarul „Galea Bute” în care a fost condamnată la 6 ani de închisoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a judecat pe fond, luni, recursul în casație introdus de fostul ministru Elena Udrea, condamnată în dosarul „Gala Bute”, la 6 ani de închisoare.

Fostul ministru se află în prezent în Penitenciarul Târgșor.

________

Udrea cere achitarea folosind această cale extraordinară de atac, recursul în casaţie.

Un complet de cinci judecători îi va decide soarta. La ultimul termen, ea nu a fost prezentă, fiind în arest în Bulgaria şi nu a dorit să fie prezentă nici prin videoconferinţă, invocând probleme de sănătate.

Ulterior, fosta blondă de la Cotroceni s-a răzândit şi a spus că doreşte să dea declaraţii în dosar.

Fostul ministru al Turismului a stat în arest în Bulgaria 64 de zile. Între timp, Elena Udrea a fost extradată în România şi se află acum închisă în penitenciarul de femei Târgşor. Asta înseamnă că ar putea participa la proces.

Duminică, avocatul ei i-a făcut o vizită, unde au pus la punct ultimele detalii pentru recursul în casaţie. Șansele ei sunt minime, pentru că o cerere similară a făcut și un alt inculpat din dosar, și anume Rudel Obreja, care a primit un refuz din partea judecătorilor.

Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.