MEDICAL

Capcana în care poate cădea Flavia Groșan, ”doctorul-minune”. Avocatul Cuculis, când se ajunge la RASPUNDERE PENALA

Afirmațiile publice ale Flaviei Groşan au dus la probleme în spitale din Oradea. Unii pacienţi, aflați în stare gravă, refuză oxigenoterapia pentru că medicul a afirmat că ar provoca edeme cerebrale. Avocatul Adrian Cuculis, în exclusivitate pentru DCNews, a vorbit despre situația în care ar putea răspunde în fața legii.

„Fenomenul Groşan” ia amploare. Pacienți infectați cu virusul Sars-CoV-2 care ajung la spital în stare gravă, cu probleme serioase de respirație, refuză administrarea oxigenului suplimentar, afirmă șeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, potrivit eBihoreanul.ro. El a precizat că acest fenomen a început să apară după mediatizarea cazului medicului Flavia Groşan. Unii medici au mari dificultăţi în a convinge oamenii să primească oxigen suplimentar, chiar dacă abia respiră. Dr. Hadrian Borcea a caracterizat situaţia generată de „fenomenul Groşan” ca fiind „tristă, pur şi simplu tristă”, pentru că „oameni în stare gravă fără cunoştinţe medicale sunt învăţaţi să refuze ajutorul medical, fiind convinşi că acesta le face rău.”

În acest context, poate răspunde penal Flavia Groșan? Avocatul Adrian Cuculis a făcut următoarele precizări pentru DCNews:

„Discuția este amplă și dificilă. La momentul în care a fost chemată la Colegiului Medicilor toată lumea s-a inflamat. Trebuiau să verifice în ce mod, până la urmă, schema pe care ea o propunea putea să fie vandabilă sau nu. Să plecăm de la ce presupune de fapt un tratament medical. În primul rând, presupune ca pacientul respectiv să-și dea acordul. Dacă, pe baza unor criterii pe care pacientul le apreciază ca fiind benefice pentru el, spune clar că nu vrea să i se administreze oxigen, iar ulterior să spunem că ajunge în stop cardiorespirator, ar putea să fie vorba despre o răspundere, dar nu neapărat penală.

Pe partea cealaltă, un pacient care nu mai poate să răspundă de propria persoană, să presupunem că intră în stop cardiorespirator, este intubat fără voința lui, pentru că medicul ca să-i salveze viața are posibilitatea să intervină și să-l intubeze, din acest punct de vedere, nu putem să vorbim despre faptul că o persoană nu a murit pentru că nu i s-a dat oxigen, pentru că se pune oricum dacă devine inconștientă și intră în stop cardiorespirator.”

„Dacă s-ar ajunge la concluzia vădită, să fie un document medical, științific, prin care s-ar ajunge la concluzia că ea știa foarte clar că, prin neaplicarea metodei clasice, cu oxigen, rezultatul ar putea să fie moartea pacientului, atunci cu siguranță ar putea să fie răspunzătoare, pe de o parte de transmiterea de informații false, dar poate și pentru omor. Atenție: ca să putem să vorbim despre ucidere din culpă, ar fi trebuit să fie administrată o schemă de tratament de către un medic care să se fi luat după colega lui și să-l ucidă din culpă, necunoscând”, a explicat avocatul.

„Dacă un anumit pacient refuză tratamentul bazându-se pe propria convingere și zice nu vreau oxigen, nu am putea să-i depistăm o culpă penală”, a spus avocatul.

Situația se schimbă în cazul pacienților tratați direct de doctoră
„Atunci, da, vorbim clar despre o zonă a malpraxisului care îmbracă și conotație penală, pentru ucidere din culpă. Zona malpraxisului pentru nerespectarea unui protocol agreat la nivel național și poate internațional, o răspundere civilă intelectuală pentru plata de daune”, a explicat Adrian Cuculis.

Sursa: dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.