In Capitalism, fumatul dăunează grav procesului de maximizare a productivității

“Ca să urmărească monștrii, Perseu se servea de o glugă miraculoasă, care îl făcea nevăzut. Noi ne tragem gluga cât mai adânc peste ochi și peste urechi ca să putem tăgădui existența monștrilor”. (Karl Marx, Capitalul)
Am văzut o nouă știre privitoare la fumat. Știrea a funcționat ca o madlenă proustiană, o reîntâlnire cu o zi îngropată în sinele meu, atât de adânc îngropată încât nicio introspecție anterioară nu a deschis ușa tainiței care adăpostea grozăvia.

În vara anului 2010 am lucrat la firma de pază Scutul Negru din Cluj-Napoca și am fost detașat o zi la depozitele Profi (patroni polonezi din câte am înțeles: Enterprise Investors a achiziționat Profi în 2009; deci în momentul prezenței mele în depozitul respectiv, patronul era polonez) de lângă Aeroportul Cluj. Astfel am ajuns să văd închisoarea Ponothicon benthamiană materializată în depozitele Profi din Cluj-Napoca, loc în care a supraveghea și a pedepsi, cu toate sensurile atât de bine surprinse de penelul lui Michel Foucault, prinde un contur distopic: Capitalismul ca o închisoare a muncii. Zeul productivității cu orice preț își pune ghiarele pe lipsa de suflet a patronilor. Birourile de resurse umane direcționează marfa umană transformată în resursă.

Degradarea statutului omului din ființă în resursă, ne indică un gangsterism fantastic. Nu mai suntem “suflete”, ci resursă. Există un singur zeu: profitul cu orice preț! Și nu pe o piață liberă, ci pe una controlată, marii actori ai capitalismului liberal cumpărând politicul (un politic format, în esența lui, tot din actorii Marelui Capital). Astfel se creează un jug pe gâtul angajatului. El este ținut în șah. Doar armata, poliția, jandarmii și mai nou firmele de pază private au grijă de averea angajatorului, și nu de averea angajatului, avere care este munca lui (muncă care este doar o resursă necesară pentru patron). Și Einstein, asemeni nouă, semnala aceste aspecte ale capitalismului: “Producţia este generată pentru profit, nu pentru consum. Nu predomină principiul că toţi cei capabili și dornici de muncă vor găsi un loc de muncă; există aproape întotdeauna o «armată de șomeri». Muncitorul trăiește cu teama constantă că își va pierde locul de muncă”.

Dacă este să ne aruncăm privirea asupra terenului economiei de piață, o să observăm că avansul tehnologic are o influență directă asupra plusprodusului, diferența dintre munca prestată și beneficiul adus producătorului crește substanțial în dauna prestatorului și acest fapt se constată datorită unei creșteri tot mai mari a productivității care nu este urmată și de o creștere salarială, dar nici de o scădere a timpului acordat activităților lucrative, scădere care să aducă fericirea promisă de adepții ideii conform căreia progresul este creator de fericire. Urmărindu-se maximizarea profitului deținătorului de capital, nu a fericirii lucrătorilor, urmează că aceștia vor munci la fel de mult ca înainte, când foloseau mijloace de producție mai puțin avansate, producând mai mult și câștigând cam tot atât – dacă nu luăm în considerare scăderea capacității de cumpărare datorate inflației.

De ce acest atac furibund împotriva fumătorilor? Chiar au ei interesul ca noi să fim sănătoși? Hai mă… să fim serioși, doar alimentele sunt pline de drăcovenii. De ce nu interzic alcoolul? Că nici ăla nu e ușă de biserică!

Știți ce?… Eu cred că țigara este contraproductivă în Capitalism. Prea multe pauze de țigară vrea robotul ăsta! Lucrează 15 minute, iese 10 la o poveste și o țigară… iar asta este neproductiv! Ce eu îl plătesc ca să fumeze!!! Să muncească paștele mă-sii! Deci fumatul dăunează procesului de maximizare a producției!

Zilele trecute, un prieten, patron la el acasă (mecanic auto), lucra la un rablament adus din Germania… și 15 minute lucru, o înjurătură, 5 minute de mahorcă rulată. Și tot așa. În anumite fabrici nici la WC nu poți să mergi decât în pauză. Ești păzit de firme private, supravegheat.

Am fost agent de pază într-o vară din studenție (lucram în cluburi de noapte), dar într-o zi (o singură zi, a fost dat afară un agent de pază, nu și-a făcut datoria de câine, astfel angajatorul firmei de securitate a cerut mutarea disciplinară a agentului de pază; astfel am ajuns eu câine de “fabrică”, de fapt depozit, pentru o zi) am fost trimis într-un depozit. Sclavie curată! Trebuia să păzesc muncitorii. Cheile de la grupul sanitar erau la mine, doar la cinci minute înainte de ora fixă (la fiecare oră fixă, ex: 9, 10, 11 etc., trebuia să deschid ușa de la WC pentru cinci minute) aveam voie să le deschid toaleta și trebuia să-i verific corporal, să nu fure din depozit ceva alimente, mai mult, să nu aibă țigări asupra lor, pentru fumat aveau doar o singură pauză, pauza de masă, cele cinci minute erau strict pentru nevoi fiziologice. Eram zeu! Übermensch în sensul nazist, nu cel nietzschean. Veneau să se roage de mine să-i las la WC. Iar eu zbirul, fumam câte o țigară din 15 în 15 minute, știind că ei au o singură pauză de țigară la 4 ore. Mă rugau să le dau un fum.

– Nu se poate! Nu aveți voie!

Erau camere peste tot… Ei nu au voie, ei sunt roboți…

Eu am realizat grotescul… dar colegii mei de breaslă, paznici, râdeau… Se simțeau superiori (majoritatea nu știau să citească! deh… paznici și discuțiile obișnuite despre sală, femei, băutură), doar sunt stăpâni (de fapt câinii stăpânilor!). Unii fumau cu un zâmbet cinic (câinesc) pe buze… și asta de față cu lucrătorii la bandă… iar aceștia din urmă înghițeau în sec. Eram față în față: câinii supraoamenilor și roboții. Noi câinii aveam dreptul de a fuma, ei nu. Noi eram productivi chiar și fumând (poți să supraveghezi cu țigara în colțul gurii), ei, roboții, productivi doar la bandă.

Astfel am ajuns să fiu ochiul și biciul Fratelui Mare (big brother în distopia orwelliană 1984) într-un spațiu al muncii transformat în închisoarea circulară benthamiană Panopticon. Dar nu alienarea muncitorilor/roboților legați de “banda de producție” m-a surprins, ci alienarea și cinismul câinilor (cinic vine de la câine!) transformați brusc în fals-Übermensch văzând și bucurându-se de suferința semenilor, câini cu nimic mai liberi decât roboții (resentimentul lor fiind întreținut și datorită soldei reduse în comparație cu cel pe care-l păzeau: paznicul lua cam 700 RON pe lună, muncitorul din depozit aproximativ 900-1200 RON). Am văzut angajați cu studii superioare (ierarhiile existau și între roboți, unii fiind simpli muncitori, alții fiind șefi de “logistică” interioară) cerșind mila paznicilor: ne scapă tare omule! La care răspunsul venea sec și cinic: mai sunt 15-10 minute! Câinii fiind posesorii cheii (în dialogul platonician este un inel) lui Gyges, aveau acces tot timpul la toaletă.

Și statutul meu era diferit de restul paznicilor, eu eram bodyguard de club, cu un venit peste cel al câinilor de depozit, eu eram un dulău privilegiat. Dar în timp ce dădeau din coadă când se apropiau de mine, paznicii nu uitau să-și arate colții și mârâiturile direcționate spre roboți.

Nu o să uit acel: dă-mi și mie, te rog, un fum…

– Nu se poate robotule! Roboți “no smoking” în Capitalism!

Sursa: Dojavu