Capul mafiei din Napoli, unul din cei mai sângeroși ‘nași’, a murit în închisoare
Nuova Camorra Organizzata, cap al mafiei din Napoli, a murit în închisoare, la vârsta de 79 de ani, din cauza unei septicemii, informează joi presa italiană preluată de AFP.
Unu din cei mai sângeroşi „naşi” mafioţi din anii 1970-80, Cutolo era internat sub pază la spitalul din Parma. În cei 57 de ani de detenţie, el nu a dat niciun semn de remuşcare pentru crimele comise şi nu a colaborat cu justiţia. În schimb, a primit de la ceilalţi deţinuţi porecla de Profesorul, pentru farmecul şi talentul său poetic.
Gruparea fondată de el, Nuova Camorra Organizzata, comanda toate celelalte clanuri mafiote napolitane. Cutolo o conducea din penitenciarele unde şi-a petrecut practic toată viaţa de adult. El avea puteri atât de mari, încât era în relaţii şi cu serviciile secrete şi clasa politică din Italia.
Cutolo, născut în regiunea Napoli în 1941, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pe când avea numai 22 de ani, pentru uciderea unui bărbat care îi jignise sora. Cu toate acestea, a reuşit prin contactele sale să obţină pentru mafioţi contracte mari la reconstrucţia oraşului Irpinia din sudul Italiei, distrus în 1980 de un cutremur în urma căruia şi-au pierdut viaţa aproape 3000 de oameni.
Imperiul infracţional condus de Cutolo câştiga bani din cele mai diverse activităţi, de la contrabanda cu ţigări la contractele cu administraţia publică. În acelaşi timp, sub conducerea lui s-au înregistrat în medie 300 de omoruri pe an.
Cutolo a susţinut de mai multe ori că deţine secrete care ar putea distruge statul italian, dar nu le-a folosit niciodată.
Scriitorul Roberto Saviano, cunoscător al Mafiei şi ameninţat chiar cu moartea pentru dezvăluirile despre aceasta, a declarat, conform ziarului La Stampa, că „Profesorul” a fost „un naş mai puternic decât un prim-ministru. O putere care l-a ţinut în închisoare toată viaţa”.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: