Carmen Tănase, dezvăluiri despre cum a tratat-o Flavia Groșan: „În trei zile am fost în picioare”
Carmen Tănase a dezvăluit că a fost tratată de Flavia Groșan, iar după ce a respectat schema acesteia, în doar trei zile a fost vindecată.
Carmen Tănase este una dintre cele mai iubite actrițe din România. Rolurile interpretate de celebra actriță nu vor putea fi uitate niciodată de publicul românesc.În cadrul unei emisiuni de televiziune, Carmen Tănase le-a dezvăluit telespectatorilor cum a întâlnit-o pe Flavia Groșan și cum a ajutat-o să treacă peste momentele dificile.
Marea doamnă a teatrului nu a ezitat și a povestit cu lux de amănunte întreaga experiență. Potrivit spuselor sale, Flavia Groșan a vindecat-o în trei zile de când a început tratamentul prescris de medicul din Oradea.
Din primele informații, Flavia Groșan a vindecat mii de pacienți care au fost diagnosticați pozitiv cu COVID-19.
„Nu o cunosc personal pe doamna doctor dar doamna doctor ma ajutat întru moment în care eram puțin derutată. A răspuns extraordinar apelului meu pe Facebook, pentru că nu aveam numărul de telefon. O urmăream, îmi plăcea modul de a gândi modul de a scrie, pozitivismul și atunci când am avut nevoie am spus dânsa este medicul la care voi apela.
În 10 minute mi-a dat numărul de telefon pe messenger, unde trăim cu toții această viață paralelă, şi am vorbit cu dânsa la telefon. Mi-a dat un tratament, după ce am explicat despre ce este vorba și în trei zile eram pe picioare.
Important este că am câștigat un prieten, un om deosebit un medic excepțional care pe lângă știință are empatie bunătate, este solară și este normală și văd că asta deranjează foarte tare”.
Medicul din Oradea, Flavia Groșan, a precizat care este schema de tratament pe care o folosește de fiecare dată când cineva apelează la ea.
Ei bine, principalele secrete ale tratamentului sunt claritromicina și ventolinul.
„Schema atacă virusul, îl blochează la negativare. Tratamentul este etiologic, cu claritromicină. Am grijă la simptome, cum ar fi febra. Întăresc claritromicina cu alte medicamente cu rol antiinflamator, iar regina este ventolinul. Nu poate fi aplicată de oricine şi trebuie foarte multă răbdare, încredere și să îți fie drag de ea.
Doar vârsta face diferența la pacienţi. ”
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: