ECONOMIC

Cât costă o porție de hamsii cu usturoi pe litoral

Vama Veche, odinioară considerată stațiunea tinerilor, pentru prețurile bune, a devenit una dintre cele mai scumpe stațiuni de pe litoralul românesc.

O noapte de cazare pleacă de la 200 de lei și poate ajunge până la 1.000 de lei.

Când vine vorba de mâncare, lucrurile se complică. O simplă porție de hamsie cu usturoi costă 59 de lei.

Se știe că hamsiile prăjite cu mujdei de usturoi se numără printre preparatele culinare adorate de turiștii care ajung la malul mării. Pe litoralul românesc se vând mii de porții, însă acest fel de mâncare se poate face simplu și acasă.

Cum se prepară hamsia cu mujdei

”Tot ce trebuie să faci este să cumperi pește și să te asiguri că ai în gospodărie făină, mălai, sare, usturoi și ulei de floarea soarelui. Așadar, este nevoie de foarte puține ingrediente pentru o porție generoasă și mai ales, delicioasă. Făina se pune într-o tavă încăpătoare peste care se adaugă mălaiul. Se pune sare, în funcție de gustul fiecăruia și se amestecă bine toate ingredientele cu ajutorul unei tel. Hamsia se dă prin această compoziție, apoi se scoate și se scutură de exces. Hamsia se prăjește într-o tigaie, timp de 7-10 minute, cât să se rumenească bine pe toate părțile. Când este gata se scurge bine de ulei și se scoate pe un prosop de hârtie, care are rolul de a absorbi excesul de ulei de floarea soarelui. Mujdeiul de usturoi se face extrem de simplu și rapid. Se curăță câțiva căței de usturoi, care se pisează și se amestecă cu un praf de sare și puțin ulei. Hamsiile cu mujdei de usturoi se servesc calde, alături de mămăligă”, scrie fanatik.ro.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.