Cât de uşor poate fi transformată o tamponare în accident cu victimă. Lecţia, primită de o şoferiţă din Buzău
Cum a ajuns şoferul unei dube să fie declarat victima unei tamponări cu un Matiz? Nu i-a convenit negocierea cu şoferiţa vinovată pe marginea despăgubirilor. ”Ok, atunci o să facem cu victime! Eu sunt victima, că mă doare capul!”, a spus şoferul dubei după ce tânăra a spus că nu ea plăteşte reparaţiile, ci firma de asigurare.
O nouă tamponare în Buzău, în care au fost implicate o dubă condusă de un buzoian de 25 de ani şi un Matiz, la volanul căruia se afla o tânără de 21 de ani.
Vinovată a fost soferiţa Matizului care, la intersectia cu strada Independenţei, nu a acordat prioritate de trecere dubei care circula dinspre piaţă.
Din impact, Matizul a fost proiectat pe trotuar, în timp ce duba, avariată în partea din faţă, s-a oprit pe mijlocul drumului. Şoferii au tras o sperietură zdravănă. ”Mai mult m-am speriat. Am oprit la stop dar după ce am plecat au apărut ei”, spune şoferiţa.
Lucrurile s-au complicat însă după ce şoferul dubei a abordat-o pe tânăra vinovată pentru a-i cere ca în maximum două zile să-i facă maşina ca nouă. Şoferiţa a refuzat, spunând că are asigurare. Răspunsul l-a nemulţumit pe şoferul dubei care a recţionat spunându-i fetei că va avea grijă să agraveze fapta.
Discuţia surprinsă de un cameraman amator, la minutul 1.08: Şoferiţa – Facem amiabilă, ştiu că rămân fără permis; Şoferul – Ok, atunci o să facem cu victime! Eu sunt victima, că m-ai dat cu capul de stâlp!
Deşi pe înregistrare şoferul dubei pare nevătămat, el a ajuns totuşi la spital ”cu dureri în zona capului”. Astfel, tamponarea a devenit accident cu victimă iar şoferiţa ar putea fi cercetată pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, care presupune printre altele suspendarea permisului pentru 90 de zile şi examen auto la redobândirea lui.
Dacă dosarul va ajunge în instanţă, aceasta se va pronunţa asupra altor eventuale pedepse. Sursa: Adevarul
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: