CAZ EXTREM IN ARGES: Polițiștii au IMPUSCAT un bolnav psihic
Un bărbat bolnav psihic, care ar fi agresat mai multe persoane, într-o localitate din judeţul Argeş a fost împuşcat de către poliţişti, suferind o leziune la coapsa stângă. Oficialii Poliţiei Judeţene Argeş anunţă că poliţiştii au folosit arma în condiţiile în care bărbatul s-a opus imobilizării şi i-a ameninţat cu un obiect ascuţit.
Incidentul s-a produs luni, în localitatea argeşeană Teiu, unde poliţiştii de la secţia rurală Leordeni au intervenit după ce un bărbat în vârstă de 37 de ani, cunoscut ca fiind bolnav psihic, ar fi agresat mai multe persoane.
„Bărbatul în cauză nu s-a supus somaţiilor, a încercat să fugă şi să se opună imobilizării, manifestându-se agresiv faţă de poliţişti, pentru prinderea şi imobilizarea acestuia fiind efectuat uz de armă. Cu ocazia imobilizării, a fost efectuat uz de armă asupra bărbatului, ca urmare a faptului că acesta a încercat sa folosească împotriva poliţiştilor obiecte tăietor înţepătoare pe care le avea asupra sa”, anunţă oficialii IPJ Argeş.
La faţa locului a intervenit şi un echipaj SMURD, care a acordat primul ajutor bărbatului, el suferind o leziune la coapsa stângă. Acesta este transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Piteşti, au declarat reprezentanţi ai ISU Argeş.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: