GENERAL

Cazul Flaviei Groșan. Radu Tudor a luat o DECIZIE: Mă retrag

Flavia Groşan, chemată la o discuţie cu Comisia de etică şi deontologie medicală, după ce instituţia s-a autosesizat în urma afirmaţiilor acesteia privind protocoalele din spitale pentru tratamentul COVID-19, se află în atenția tuturor. Despre Flavia Groşan, vorbise și Radu Tudor. Vineri, a revenit cu un mesaj.

„De câteva zile, pe fondul unei presiuni psihice și emoționale vizibile, generate de stresul pandemiei, s-a ridicat un val de ură și intoleranță. Pe scurt, ca să nu lungesc vorba: am o părere diferită față de un doctor care a contestat public protocolul anti-COVID. Nu am nimic personal cu dânsa, nu e firea mea să fac asta.

Dr Groșan are tot dreptul la opinie, ca fiecare dintre noi. Forma în care transmite fiecare ideile sale e supusă criticii publice. Firesc, într-o democrație. Însă valul de ură, intoleranță și lipsa de rațiune este nespecific pentru mine, ca persoană și jurnalist”, a scris, vineri, Radu Tudor pe contul său de Facebook.

Ulterior, a dezvăluit ce decizie a luat: „Drept pentru care mă retrag din această dezbatere ce a degenerat, cu mențiunea că regret dacă cineva s-a simțit lezat de întrebările mele. Nu am orgolii bolnave, o fac fără rețineri. Cred că sunt persoane care vor să ducă această polemică intenționat într-o zonă a violenței și ele trebuie stopate legal. Atât cei violenți pro cât și cei contra.”

„Subliniez că dr Groșan are tot dreptul la păreri cu care noi putem rezona sau nu. Îi doresc sănătate și sper că audierea ei la Colegiul Medicilor să se încheie pe o cale cât mai amiabilă cu putință”, a conchis Radu Tudor.

Sursa: dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.