GENERAL

Ce au păţit protestatarii care au vandalizat vila lui Florin Iordache

Protestatarii care au scris sâmbătă mesaje obscene pe gardul şi pe garajul locuinţei deputatului PSD Florin Iordache au fost amendaţi de poliţie cu câte 300 de lei fiecare, amenzile ridicându-se la valoarea totată de 1.800 de lei.

Potrivit Poliţiei Ilfov, agenţii s-au deplasat la locuinţa deputatului PSD în urma unei sesizări la 112 şi au amendat cei şase protestatari cu 1.800 de lei, câte 300 de lei fiecare.

„În urma unei sesizări prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute protestează pe o stradă din oraşul Bragadiru, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat şase persoane. Pe numele acestora au fost întocmite procese verbale de contravenţie, cuantumul total al amenzilor aplicate fiind de 1.800 de lei (300 de lei pentru fiecare participant), pentru săvârşirea contravenţiei prevazute de Legea 61 Art. 2 pct. 14 , respectiv „scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum şi dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate””, transmite Poliţia Ilfov.

Instituţia precizează că pe numele protestatarilor poate începe urmărirea penală pentru distrugere în cazul în care Florin Iordache va depune plângere.

Deputatul PSD Florin Iordache le-a arătat parlamentarilor din Opoziţie degetul mijlociu de la ambele mâini, în şedinţa de plen de miercuri. Ulterior, le-a spus jurnaliştilor care l-au chestionat în legătură cu gestul obscen, că avea mâinile ridicate. Un ONG a depus plângere la Poliţie împotriva sa, iar Bloomberg a relatat incidentul sub titlul „Un raport al UE privind corupţia primeşte degetul mijlociu în România”.

Sâmbătă, câţiva protestatari i-au scris expresii obscene pe porţile imobilului său din judeţul Ilfov.

De asemenea, au lipit pe uşile garajului locuinţei fostului ministru al Justiţiei imagini care reproduc gestul lui Iordache din Parlament şi erau prezentate ca mesaje din partea românilor din diverse zone ale ţării sau din diaspora.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.