Ce-i de făcut în România?

Axa de gravitaţie a politicii” de la Bucureşti în anii dictaturii carliste

Pe marginea imaşului din satul meu natal, până şi cele câteva vaci cu ugerele grele de lapte, râvnite încă de viţeii de curând înţărcaţi, s-au oprit din păscut în momentul anunţării “marelui eveniment istoric al întâlnirii acelor doi preşedinţi ai României”, actualul în funcţie, Traian Băsescu, şi viitorul preşedinte, Elena-Gabriela Udrea. Citatul dintre ghilimele este extras din declaraţia pe care doamna numită a făcut-o, săptămâna trecută, după întrevederea avută la Palatul Cotroceni cu domnul Traian Băsescu, soldată cu obţinerea totalului sprijin al acestuia pentru candidatura doamnei la înalta demnitate de preşedinte al României. Mărturisesc că emoţia prilejuită de „marele moment istoric” a fost una profund negativă şi rău prevestitoare, dar nu fără precedent în viaţa politică din România. Pentru cei interesaţi, putem recomanda „jurnalul de război politic” al lui Constantin Argetoianu (n. 3 martie 1871, Craiova – d. 6 februarie 1955, penitenciarul Sighet. Jurist, medic, diplomat, om politic, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri, al Senatului şi ministru de interne al României), în ale cărui pagini vom găsi şi picanta referire la „axa de gravitaţie a politicii” ce se făcea la Bucureşti în anii dictaturii carliste. Axa în jurul căreia gravita viaţa politică, nota Argetoianu, avea la un capăt organul sexual al regelui Carol, iar la celălalt, cupla Duducăi, mult mai activă pentru mareşalul Palatului Regal, Ernest Urdăreanu (zis şi „Murdăreanu”).

Fortului Penitenciar Jilava, tribună politică

Internaţionala a „axei politice Traian Băsescu-Elena Udrea” este un fapt. Am putea spune, chiar un fapt cu valoarea datului axiomatic. La această circumstanţă deloc fastă s-a ajuns numai prin mijlocirea unei prese venale, corupte şi fără dram de consideraţie pentru valorile societăţilor creştine. O presă acaparată de infractori deghizaţi în mari afacerişti, care au folosit minţile, talentul şi condeiele, unele maestre, în crearea de falşi eroi şi a curentelor de opinie care să ne detroneze valorile autentice şi să pună în locul lor produsele unui război mediatic dus împotriva poporului român. Aşa ceva poate fi posibil numai într-o ţară în care un fost prim-ministru (cel mai de succes din ultimul sfert de veac, zic unii) se foloseşte de poarta Fortului Penitenciar Jilava ca de o tribună politică, de unde se adresează naţiunii, pentru a transmite idei de proiecte. Proiecte pe care le gândi şi înfăptui în calităţile trecute de prim-ministru, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi lider al celui mai mare şi important partid politic. Da, asemenea declaraţii nu pot avea decât simbolica valoare a măsurii în care fostul premier s-a „reeducat”. Măsura exprimată şi de formulele de salut dintre gardian şi liberatul condiţionat.
– Gardianul: „La revedere!”.
– Liberatul: „La revedere!”.
cât de scurt şi abrupt poate deveni drumul de la sublim la ridicol!

Scurt şi abrupt poate deveni drumul de la sublim la ridicol!

Dacă n-a fost loc de un „Bună ziua!”, or fi ştiind ei ceva?! Vai, Doamne, cât de scurt şi abrupt poate deveni drumul de la sublim la ridicol!
Elena-Gabriela Udrea, această „stea”, nu doar a Baroului Avocaţilor din Bucureşti este şi ea un produs, ceva mai special, al câtorva „Urdăreni” („Murdăreni” cu ascendenţă în „Măgureni”), fiindcă traseologia politică urmată este, chiar şi pentru un minim cunoscător în practicile neortodoxe ale „băieţilor secreţi” (n.n. nu neapărat băieţii noştri!), marca de identitate a agentului rătăcitor, un pui de cuc veşnic prin cuiburi străine, marşrutizat acolo unde cota interesului pentru evenimente se anunţă fierbinte şi consecinţele acestora reprezintă o mare miză.

România, o ţară în care nimic nu mai este luat în serios

„Şcoala sociologică” din care s-au născut Fundaţia „Mişcarea Populară”, dar şi „Institutul de Analiză, Strategie şi Prognoză „GeoPOL”, al fostului mentor al preşedintelui Partidului Mişcarea Populară, adică Elena-Gabriela Udrea, a avut parte de o evaluare preliminară.[1] Rămâne să mai vedem, când şi cum se vor mai lega şi, mai cu seamă, dezlega iţele acestei combinaţii, destul de grosiere şi jenant de pus pe seama inteligenţei vreunui serviciu secret din Comunitatea Naţionala de Informaţii. Dar dacă ar fi să se adeverească, chiar şi numai faptul că rătăciţi ori rejectaţi din sistem s-au implicat în „proiectul Udrea”, atunci lucrurile sunt cu adevărat grave, dacă cineva mai este în măsură să aprecieze ceea ce este cu adevărat grav într-o ţară în care nimic nu mai este luat în serios.

Circului Politic Naţional

Am cumpănit mult dacă este sau nu cazul să pun mâna pe maneta semnalului de alarmă al caravanei Circului Politic Naţional. Am cumpănit în zadar. Caravana asta, care aleargă cu viteză ucigaşă prin vieţile noastre, nu a fost dotată cu saboţi la frâne. Ce este de făcut?, se întreba Lenin, în 1902, în broşura considerată biblia bolşevismului, cu titlul inspirat de opera literara Ce-i de făcut? („Чтоделать?”) a deţinutului politic Nikolai Cernîsevski (Luptător social, filosof materialist, scriitor, jurnalist şi critic literar rus, adept al mişcării socialiste de tip utopic) apărută în 1863. Reflecţiile majore în legătură cu „Ce este de făcut?” au apărut în toate marile momente de redirecţionare politică a societăţilor puse pe căi strâmbe de către lideri politici deveniţi atemporali.

Din amvonul bisericii unei comune bihorene, ministrul transporturilor a promis, finalizarea reparaţiei capitale a DN 76, apoi… a cerut voturi

România este locul unde nu ne lipsesc liderii politici atemporali. În ţara unde un ministru, parcă dus în trancendenţă de euforia ierburilor, uită că în dimineaţa zilei următoare trebuie să se întâlnească cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, iar şeful delegaţiei îşi cere scuze că „a venit cu o jumătate de ora înainte ca domnul ministru să fie prezent la minister”, chiar aşa, ce-i de făcut?! Personajul din această istorioară a făcut în primăvara acestui an o intensă campanie a candidaţilor partidului său în alegerile pentru Parlamentul Europei. Unde putea să se adreseze oamenilor care nu auziseră de el, dintr-un sat în cruntă regresie social-economică, greu de adunat pentru un miting, deoarece primarul era de la partidul lui Vasile Blaga? În biserică, fraţi români! Da, din amvonul bisericii ortodoxe a unei comune bihorene, cel cu calitatea de ministru al transporturilor a promis, mai întâi, sub cuvânt de onoare şi demisie, finalizarea reparaţiei capitale începute la DN 76, care străbate comuna, apoi… a cerut voturi. A dat mâna cu mirenii, le-a promis că revine şi dus a fost. Lucrările începute s-au sistat, pe motiv de imperfecţiuni ale contractului, pe care acum le regularizează Direcţia Naţională Anticorupţie. Lumea îl înjură de mama focului şi spune că-l aşteaptă la scuipat obrazul pe fostul ministru, căci între timp a fost demisionat şi poftit şi el pe la D.N.A..

D.N. 76, de la Oradea până la Stei, se năruie sub averse

De la Beiuş la Stei, pe D.N. 76 sunt exact 19 kilometri şi opt zone cu circulaţia semaforizată pe un singur sens, aproape că nu se mai ştie de când! Timpul de parcurs al celor 19 kilometri este de cca. o oră, faţă de 23 minute în mod normal. Ei bine, nu asta este senzaţionalul, ci faptul că în cei 19 kilometri există şi un segment de drum reabilitat, nou-nouţ, dar numai cât ţine de localitatea Petrileni. Fiul satului, Lică Blaga, să traiască! Unde nu există fii ai satului ajunşi ceva prin politica de la centru, ceea ce a început cu ani în urmă să se refacă, fără să se termine, din D.N. 76, de la Oradea până la Stei, se năruie sub aversele abundente din ultimele săptămâni.

Într-o vară fierbinte, şi din cauza nebuniei politice, oamenii şi necazurile lor nu sunt la ordinea zilei.

Dumnezeu a dat recolte bune, iar gaşca borfaşilor politici se crede, din acest motiv, de-a dreapta şi de-a stânga Tatălui Ceresc, de unde şi tupeul de a pângări totul, până şi sfintele altare ale Bisericii, cu deşănţata lor demagogie, asumându-şi cu neruşinare „politici agrare de succes”. Care succes?! Acela că se cumpără recoltele pe nimic, urmând apoi a fi valorificate pe piaţa speculaţiilor internaţionale, iar nu mai târziu de primăvara să fie nevoie de importuri de subzistenţă la preţuri pe măsură?

Ce-i de făcut cu o „pleiadă” de candidaţi la Preşedinţia României, fără nicio personalitate politică reală?!

Ne va spune Lenin al nostru. Pentru azi ne-a rezervat doua sesiuni, la ora 11.00 şi la ora 17.00. De ce l-am asculta, a avut zece ani timp ca sa facă. Acum este momentul să tacă. Ne-am săturat de pricepuţi la umblat în instalaţii şi la deversat kerosenul urii peste focul deja mult prea încins, ca să nu topească, în loc să călescă nevolnicele noastre caricaturi politice.

Articol de General Br. (r) Aurel Rogojan