Ce mai este românesc de Ziua României?

În ultimii ani, sărbătoarea zilei de 1 decembrie a devenit un fel de onomastică naţională, în care politicienii, televiziunile  se întrec în a ura ţării un „La Mulţi Ani” care mi se pare pe atât de nepotrivit, pe atât de fals.

De ce mi se pare fals? Pentru că nu mai găsesc nimic românesc în ceea ce se numeşte sărbătoarea „naţională”. Discursurile politicienilor sunt aproape identice, nu trebuie să faci niciun efort măreţ pentru a intui ceea ce urmează să spună. Practic, poţi schimba autorii discursurilor fără probleme, vei înţelege oricum.

Nici anul acesta nu a fost vreo excepţie. Cireaşa de pe tort a fost însă discursul noului preşedinte, dl. Klaus Iohannis. Domnia sa a spus că România este azi „o naţiune de cetăţeni” care „preţuieşte valorile democraţiei”. Apoi a vorbit despre „conectarea la Europa prin infrastructură” sau de „reducerea decalajelor între regiuni”.

Vrând-nevrând, noul preşedinte a sintetizat, în cele câteva fraze, idealul clasei politice româneşti: transformarea noastră într-o naţiune de cetăţeni. Adică o naţiune formată din indivizi cu drepturi şi obligaţii, dar fără identitate, fără istorie, fără trecut. Ah, şi neapărat „Europa”. Nu se poate concepe un discurs public fără să spui ceva despre Europa. Dar întreb: pentru cetăţenie, pentru „Europa” au plecat spre moarte 1,1 milioane de români în primul război mondial?

Iată ce scria pe manifestele trimise românilor ardeleni în primul război mondial:

„Fraţi români,

Bucuraţi-vă! România a intrat în răsboi alături de Anglia, Franţa, Italia şi Rusia, ea a pornit ca să vă desrobească de jugul unguresc.Ceasul mântuirii voastre a sunat. Visul nostru de veacuri se va împlini. De acum s-a sfârşit cu prigonirile. Veţi putea vorbi limba voastră în linişte, vă veţi putea neturburaţi închina în bisericile noastre. Veţi fi un popor liber stâpân pe pământul lui.

Împreună cu Românii din Regat şi cu cei din Bucovina nu veţi mai fi decât un singur suflet, o singură ţară. Din această zi, locul vostru nu mai e în armata Austro-Ungară. Părăsiţi rândurile ei. Veniţi sub tricolorul român. Veniţi fără întârziere să luptăm cu toţi laolaltă pentru fericirea voastră şi a noastră. Veniţi să înfăptuim România Mare. Biruinţa ne aşteaptă. Trăiască neamul românesc!”

Văd o referire la neam, la limbă şi credinţă. Văd o referire la libertatea de a fi stăpân pe pământul tău. Nicio referinţă la „conectarea” cu alte entităţi sau la cetăţenie. Să nu uităm că românii erau cetăţeni şi înainte: de mâna a doua sau a treia, dar erau cetăţeni. Nu asta le lipsea. Ci libertatea de a se manifesta conform identităţii şi credinţei lor.

Aţi găsit asemenea referinţe în discursul politicienilor de azi? Ceva despre limba română şi pământul românesc? Nici nu veţi auzi: limba română este siluită zilnic de englezisme, iar pe pământul acesta alţii sunt stăpâni.

Aţi auzit vreo referinţă la românii din Basarabia, Bucovina de Nord, din Timoc sau din sudul Dunării? Aţi auzit un singur cuvânt pentru românii terorizaţi din Transnistria? Despre Brâncoveanu? O fi avut şi el vreo contribuţie la păstrarea românismului în Ardeal?…Nu. Tăcere. De ce oare? Pentru că nu mai aveau loc de Europa, de-aceea.

Mai precis, de acea Europă a corectitudinii politice, care ignoră „dreptul istoric şi dreptul de neam„ (Actul unirii Basarabiei) pe care s-a clădit Europa în favoarea a tot felul de drepturi năstruşnice, pe care se va construi societatea globală a cetăţenilor.

Apropo de Basarabia, cei de peste Prut au dat o binemeritată palmă clasei politice de la Bucureşti prin alegerile din această duminică. Moldovenii au taxat îndemnurile patetice faţă de iluzoria şi indefinibila Europă, votându-i masiv pe ceilalţi. Au taxat laşitatea politicianului român care nici măcar un îndemn la unire nu mai este în stare să formuleze şi să-şi asume, ascunzându-se în spatele „europenismului” dizolvant.

Ce mai este românesc de Ziua României? Nu foarte multe. Preşedintele ţării este un om care altă limbă maternă decât româna (Cristian Pârvulescu, pro-democraţia), de o credinţă diferită decât cea a majorităţii care l-a votat. Şi asta la fix 300 de ani de martiriul Brâncovenilor.

Ţara nu-şi mai doreşte să fie conectată la românii care au fost smulşi din trupul ei, ci cu alţii. După cum spunea un comentator pe net: „Nu România mai mare, ci România mai bine”.

Principalii formatori de opinie din mass-media împart românii în „buni” şi „răi” în funcţie de interesele geo-politice ale patronilor lor, cel mai bine vândut istoric susţine că Transilvania nu a aparţinut niciodată României,  iar 85% dintre români au maximă încredere în ţara care a luptat împotriva existenţei României Mari, în două războaie mondiale.

În acest ritm, nu m-ar mira ca la 100 de ani de la momentul 1918, poporului român să i se servească o altlfel de unire, prin dizolvare, în Statele Unite ale Europei şi ca acest cântec să fie interzis pentru a nu supăra pe cineva.

Am ignorat în mod deliberat discursul încă-preşedintelui Băsescu, pentru că domnia sa este cel care a introdus segregarea diferitelor categorii sociale în această ţară: angajaţi vs pensionari, procurori vs magistraţi, bugetari vs privaţi, ofiţeri activi vs ofiţeri în rezervă, etc. Traian Băsescu a făcut posibilă apariţia derapajelor de tip Mândruţă sau Petreanu în spaţiul public. În aceste condiţii, să vorbeşti despre patriotism şi unitate este o mare lipsă de ruşine. De Mihai Somanescu – ActiveNews