GENERAL

Ce MESAJ a încercat să transmită, de fapt, Putin la parada de 9 Mai?

Putin nu mai are mult timp la dispoziţie, mişcările de trupe se vor accelera imediat după parada de 9 Mai, o zi cu o simbolistică foarte specială pentru ruşi. Țarul de la Kremlin are o nevoie disperată să accelereze lucrurile. Podcastul EVZ Play de luni, cu Robert Turcescu și invitații săi, a analizat tactica abilă pe care regia elaborată a Paradei de 9 Mai de la Moscova o trădează.

Jurnaliștii Robert Turcescu, Dan Andronic și Victor Ciutacu alături de fostul colonel SRI Tudor Păcuraru au convenit că președintele Rusiei a transmis mai multe limbaje subliminale atât prin discurs, cât și prin gesturile și metalimbajul afișat la grandioasa paradă de la Kremlin.

Col. Păcuraru: Putin niciodată nu ne va spune când intenționează să termine
Fostul colonel SRI Tudor Păcuraru a observat că avem de-a face cu o stratagemă tipică pentru stilul KGB de manipulare. Astfel liderul de la Kremlin încearcă să distragă atenția despre eșecul armatei sale în Ucraina, îmbrăcând momentul 9 mai ca un soi de mesaj al unui nou început. Dacă are o dată, e data unui nou început pe care noi nu îl bănuim.

„Atrag atenția asupra faptului că Putin e kaghebist. El niciodată nu ne va spune când intenționează să termine. Dacă ne spune sfârșitul acțiunilor sale, înseamnă să-și desconspire agenda. Or el lasă să se înțeleagă că 9 mai va fi un nou început”.

Tudor Păcuraru a completat că în Rusia se pregătește „o tranziție foarte dificilă. Putin ar putea fi lovit din interior. Se vor crea facțiuni”.

„Dacă face greșeala cu mobilizarea iese urât de tot”
Pe de altă parte, invitatul a remarcat că liderul Rusiei nu a anunțat o mobilizare generală, așa cum estimau mulți experți militari și geostrategi, ceea ce e un lucru pozitiv. „Să dea Dumnezeu să nu fie un nou început, fiindcă dacă face greșeala cu mobilizarea iese urât de tot”.

Conform TASS, în acest an, în Piața Roșie au fost 11.000 de militari, iar coloana mecanizată a inclus 131 de unități de tehnică armată.

Unde a fost parada aviatică? Explicații năucitoare de la Kremlin
Invitatul a oferit, de asemenea, o explicație pentru surprinzătoarea lipsă a paradei aviatice ruse, unul dintre atuurile tradiționalei parade de Ziua Victoriei. În opinia fostului colonel SRI, o primă ipoteză ar fi că pur și simplu Armata rusă nu a avut capacitate.

Deși cerul Moscovei a fost albastru și senin, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a oferit o explicație contrafactuală: „Componenta aviatică nu va avea loc din cauza vremii”. Un alt element curios al paradei a fost semnalat prin prezența unui steag cu secera și ciocanul URSS în imediata apropiere a drapelului rus.

În opinia jurnalistului Dan Andronic, deficiențele observate la această paradă confirmă ceea ce specialiștii au remarcat încă de la debutul războiului, și anume că „rușii sunt mult mai slabi decât ne-am închipuit”. Jurnalistul a completat că Putin a conștientizat cel mai probabil că într-o eventuală confruntare cu NATO, Rusia nu are șanse.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.