CONSPIRATIIGENERAL

CE MESAJE SECRETE ASCUNDE “CINA CEA DE TAINĂ”

cnt

Fără doar și poate, “Cina cea de Taină” este una dintre cele mai controversate capodopere ale lui Leonardo da Vinci. Celebra operă de artă a stârnit interesul a numeroși cercetători care au tot încercat să-i afle secretele.

Celebra pictură, veche de peste 500 de ani, se află într-o fostă sală de mese a bisericii dominicane “Santa Maria delle Grazie”, din Milano, și nu încetează să ne uimească.  Nu puțini sunt cercetătorii ferm convinși că aceasta ascunde numeroase mesaje codificate și au avansat diverse explicații, mai mult sau mai puțin credibile.

SILUETA UNEI FEMEI?

Informaticianul Slavisa Pesci  a suprapus imaginea în oglindă a picturii peste cea originală și susține că a putut vedea silueta unei femei ce ține un prunc în brațe, dar și chipul lui da Vinci la capătul mesei. Totuși, imaginea nu este una foarte clară.

silueta-unei-femei-e1435479314941

SIMBOLURI CU DUBLU ÎNȚELES

Și cercetătorii Olivier Bauer, Nancy Labonté, Jonas Saint-Martin și Sébastien Fillion, de la Universitatea de Teologie din Montreal, au ajuns la concluzia că   opera de artă ascunde numeroase semne și simboluri  cu dublu înțeles.  De exemplu, solnița vărsată în fața lui Iuda este considerată  un simbol al  ghinionului. Cercetătorii nu exclud ipoteza că aceasta ar putea sugera faptul că Iuda a fost ales pentru a-și juca „rolul” de trădător și ulterior iertat. De asemenea, cercetătorii se întreabă dacă farfuria goală din fața lui Iuda  arată că acesta este singurul personaj malefic de la masă sau, din contră, sugerează că este singurul care a conștientizat care este menirea sa.  Referitor la peștele din imagini, cercetătorii nu și-au putut da seama dacă este vorba despre hering sau țipar. Potrivit acestora, hering se traduce “aringa” în limba italiană, foarte apropiat de “arringa”, care  înseamnă îndoctrinare. În nordul Italiei, heringului i se spune și  “renga”, care mai înseamnă și cel care neagă religia.

NOTELE MUZICALE DE PE MÂINILE LUI IISUS ȘI ALE APOSTOLILOR

Compozitorul italian Giovanni Pala este de părere că opera de artă ascunde o compoziție muzicală. Acesta a suprapus un portativ peste mâinile lui Iisus și ale apostolilor și peste pâinile de pe masă, obținând astfel o compoziție muzicală de 40 de secunde, după cum a susținut chiar el. În cazul în care notele sunt cântate de la  dreapta la stânga, rezultă o compoziție care evidențiază tragismul scenei biblice. Nimeni nu a putut înțelege motivul pentru care da Vinci a ascuns note muzicale în capodopera sa.

note-muzicale-e1435479653567

CHIPUL LUI DA VINCI

În stânga lui Iisus se află apostolul Ioan. Au existat cercetători care au susținut că acesta are chipul lui da Vinci, din tinerețe. Scriitorul Dan Brown sugerează în cartea sa “Codul lui da Vinci” că de fapt chipul apostolului ar fi cel al Mariei Magdalena, cu care Iisus s-ar fi căsătorit.

Apostolul-Ioan-e1435479379955

ULTIMUL MENIU A FOST RECONSTITUIT

Scriitorul Miguel Angel Amodovar, specialist în artă culinară, și-a publicat, recent, cartea “La Ulima Cena” (n.r.- “Cina cea de Taină”), încercând să schițeze, într-un mod cât se poate de artistic, meniul pe care l-au servit la ultima masă Iisus și cei 12 apostoli.  Deși nu se poate ști cu exactitate ce a conținut acel meniu, totuși obiceiurile alimentare ale apropiaților lui Iisus nu reprezintă un mister, susține autorul care a încercat să reconstituie ultima masă a Mântuitorului. Inițial, Iisus și apostolii ar fi servit o salată din ierburi amare, care simbolizează viața tristă a evreilor în perioada în care au fost sclavi în Egipt.  A urmat felul al doilea: pește, fie prăjit, fie la grătar, și servit cu un sos dulce- acrișor preparat din ulei de măsline, vin roșu sau alb, oțet, miere, nuci și curmale tăiate mărunt.  Felul principal ar fi constat într-o friptură de miel sau ied, printre ingredientele necesare preparării numărându-se vinul alb, merele, ceapa, ouăle fierte, usturoiul și corinandrul. Ultimul fel de mâncare a fost un desert preparat din compot de curmale, mere caise uscate, nuci amestecate cu ghimbir, scorțișoară, miere și vin dulce. (sursa)

VEZI SI: TREI LOCURI MISTICE DIN ROMÂNIA UNDE AU LOC MIRACOLE

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

2 comentarii la „CE MESAJE SECRETE ASCUNDE “CINA CEA DE TAINĂ”

  • asa e cand trebuie sa cheltuiesti niste bani si n-ai pe ce, te ocupi de teoria conspiratiilor

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.