NATIONALSTIRI

Ce nu mai ai voie sa faci acasă. Au fost adoptate amenzi imense

Senatul României a adoptat o propunere legislativă de modificare a Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Senatul României a adoptat o propunere legislativă de modificare a Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Miercuri s-au stabilit amenzile pentru depășirea limitei de zgomot maxim admisibil în locuinţe şi în instituţii publice. În urma acestora, toți românii se pot trezi cu amenzi de 1.500 lei!

Actul normativ, iniţiat de parlamentari USR, mai prevede introducerea în sarcina agentului constatator a obligaţiei de a măsura nivelul zgomotului cu ajutorul unui sonometru omologat şi verificat metrologic.

Punctul de vedere al Guvernului a fost negativ, pe motiv că ‘modalitatea de calcul al nivelului de presiune acustică este nepotrivită (…) în contextul în care la apariţia organelor de ordine publică solicitate prin apelul 112 astfel de activităţi încetează’.

Potrivit actului normativ, amendat în Comisia juridică şi adoptat de plen, constituie contravenţie ‘tulburarea fără drept a liniştii persoanelor din locuinţe sau din alte imobile cu funcţiuni echivalente locuirii, între orele 7,00 – 14,00 şi 16,00 – 23,00 de către orice persoană, prin depăşirea nivelului de presiune acustică de 35 dB, măsurat în interiorul locuinţei sau al imobilului persoanei vătămate, în camera indicată de aceasta, cu ferestrele închise, ca urmare a producerii de zgomote, larmă, strigăte, ţipete ori alte manifestări similare sau a folosirii oricărui aparat, obiect ori instrument muzical’.

Tot contravenţie constituie depăşirea nivelului de presiune acustică de 30 dB în locuinţe între orele 14,00 – 16,00 şi 23,00 – 7,00, măsurat în condiţii similare.

Propunerea legislativă amendată încadrează tot la contravenţii ‘tulburarea fără drept a activităţilor desfăşurate în clădirile în care funcţionează instituţii de învăţământ, spitale sau alte centre de îngrijire medicală, instanţe de judecată, alte autorităţi publice centrale sau locale, instituţii publice, regii autonome, societăţi reglementate de Legea societăţilor 31/1990, lăcaşe de cult, partide sau alte formaţiuni politice, organizaţii guvernamentale ori neguvernamentale, ambasade sau reprezentanţe ale altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, în timpul de funcţionare, dacă acesta se încadrează între 7,00 – 23,00, de către orice persoană, prin depăşirea nivelului de presiune acustică de 45 dB’.

Pentru intervalul orar 23,00 – 7,00, nivelul stabilit este de 35 dB.Un alt amendament stabileşte că, atunci când măsurarea zgomotului nu se poate realiza din cauze ce ţin de caracteristicile mijlocului tehnic, ale procedurii de măsurare sau de natura zgomotului produs, constatarea contravenţiilor se va face pe baza propriilor simţuri ale agentului constatator, scrie vremeanoua.ro.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.