ALERTA! Ce pregatesc guvernanții pentru români. Civilii, obligați să colaboreze cu SRI?!
Românii ar putea să fie obligați prin lege să colaboreze cu agenți ai Serviciului Român de Informații (SRI) pe durata desfășurării unor anumite operațiuni. Această măsură, care nu există în actuala lege de funcționare a instituției amintite, care se află în vigoare încă din anul 1992, este prevăzută într-un proiect de lege aflat în prezent în dezbatere în coaliția de guvernare PNL-PSD-UDMR.
Civilii români, firmele românești, precum și autoritățile și instituțiile publice din țară ar putea să fie obligate să ia parte la acțiuni de colaborare cu SRI. Noua măsură, oarecum neașteptată, este stabilită într-o inițiativă legislativă aflată, în prezent, în proces de dezbatere în coaliția de guvernare.
Prevederile noului proiect de lege au mai fost stabilite și în legea dinainte de anul 1992, mai exact în legea 51 din 1991. O prevedere asemănătoare obliga „ministerele, toate celelalte organe ale statului, organizațiile din sectoarele public sau privat să acorde sprijinul necesar la cererea organelor cu atribuții în domeniul securității naționale în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin și să permită accesul acestora la datele deținute, care pot furniza informații privitoare la securitatea națională”. Nu se făcea referire, însă, la civilii români.
Civilii români ar putea să fie obligați să colaboreze cu SRI
Revenind, însă, proiectul legislativ aflat în dezbatere în coaliția de guvernare PNL-PSD-UDMR prevede că civilul român căruia SRI i-a solicitat sprijinul în operațiunile desfășurate este obligat să păstreze secretul „asupra aspectelor care au făcut obiectul cererii”.
În inițiativa legislativă consultată de G4Media nu se face referire la vreo sancțiune ce ar fi impusă civililor sau firmelor românești care nu sunt de acord să colaboreze cu agenții SRI.
În schimb, cei care participa la astfel de demersuri și primesc informații de la SRI „răspund civil, disciplinar sau material pentru prejudiciile cauzate de neluarea măsurilor necesare, în condițiile legii”. Nu se precizează, concret, despre ce fel de sancțiuni este vorba în cazul acestora.
Ce stabilește proiectul de lege privind funcționarea SRI
Ce menționează proiectul de lege pentru obligativitatea civililor români de a colabora cu SRI:
„Art. 9:
– (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, Serviciul cooperează cu alte autorităţi şi instituţii, potrivit competenţelor legale.
– (2) Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să acorde sprijin, la cerere, Serviciului, în îndeplinirea atribuţiilor sale, potrivit legii.
Art. 32:
– (1) Personalul Serviciului în exercitarea funcţiei îndeplinite în condiţiile legii are dreptul de a utiliza tehnici speciale de investigare specifice activităţii de informaţii şi contrainformaţii ori de aplicare a legii, precum şi să solicite oricărei persoane sprijin pentru realizarea atribuţiilor şi competenţelor legale. Persoana solicitată este obligată să păstreze secretul asupra aspectelor care au făcut obiectul cererii”.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: