JUSTITIEPOLITICA

Ce se întâmplă azi cu Liviu Dragnea?

Liviu Dragnea joacă azi o carte mare. Supraviețuirea pe scena politică. Dar și ca lider al PSD. În condițiile în care Ion Iliescu este trimis în judecată, Adrian Năstase a fost condamnat și a executat pedeapsa cu închisoarea, iar Victor Ponta a fost judecat și achitat pentru infracțiuni de corupție, Liviu Dragnea riscă să fie al patrulea președinte al PSD din această galerie.

Avocatul Toni Neacșu, unul din cei implicați în dosarul lui, a dezvăluit care va fi strategia și desfășurarea evenimentelor de azi.

„Având în vedere că unul dintre cele mai importante motive de apel pe care le-am formulat vizează chiar această problemă a legalităţii completului de 3 judecători din perspectiva specializării, consider că e greu pentru o instanţă să se pronunţe acum, pe acest motiv de apel, înainte să se pronunţe CCR pe conflictul juridic. Din acest punct de vedere intenţionez să ridic această problemă şi să solicit un termen, care poate fi şi termen de pronunţare, de altfel, până după ce CCR se va pronunţa. Sigur că decizia CCR o să producă efecte din momentul motivării ei. Însă, părerea mea e că judecătorii Înaltei Curţi vor aplica decizia CCR imediat ce vor afla care este conţinutul ei, deci nu neapărat condiţionat de motivare, de publicare în Monitorul Oficial”, a declarat avocatul Neacşu.

„Pe 15 aprilie, luni, se poate întâmpla absolut orice în sensul că se poate finaliza apelul, adică să se iasă în pronunţare, se poate da pronunţarea chiar în aceeaşi zi, se poate ieşi şi să se amâne pronunţarea o săptămână sau două pentru a depune concluzii scrise, după cum se poate foarte bine acorda un alt termen de judecată pentru pregătirea concluziilor scrise, finale sau poate interveni vreo altă solicitare de probatoriu, dar teoretic orice variantă este posibilă, inclusiv aceea ca instanţa să ne respingă toate cererile şi să constate dosarul în stare de judecată”, a spus el pentru G4 media.

Pariul EvZ rămâne în picioare: Liviu Dragnea va trece și peste acest hop. Cum? Cel mai probabil se va lungi procesul până la formularea unei hotărâri a Curții Constituționale, amânată pentru 19 aprilie. După care se va intra în campania pentru europarlamentare. Iar acolo va conta doar rezultatul!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.